Acasă Sport ICIM Arad visează la finală

ICIM Arad visează la finală

DISTRIBUIȚI

Victorie importantă pentru vicecampioana României la baschet feminin, BC ICIM Universitatea „Vasile Goldiş“ Arad, în cupele europene. Baschetbalistele antrenate de Stacey Nolan au învins, într-un meci susţinut în Sala Polivalentă din Arad, miercuri, cu scorul de 88 – 58, echipa cehă Valosun Brno, în cel de-al cincilea meci din grupa B a Ligii Europei Centrale. Arădenele au acumulat 10 puncte, astfel că au reuşit să se califice la Turneul Final Four. Cu un singur meci înainte de terminarea fazei grupelor, arădenele sunt pe prima poziţie, urmând ca pe 19 ianuarie să joace în deplasare meciul contra echipei Slovanka MB. Antrenorul ICIM-ului, Stacey Nolan, a declarat, la finalul partidei, că echipa cehă a venit la Arad fără câteva jucătoare de bază, astfel că nu au putut pune mari probleme baschetbalistelor arădene. Nolan s-a bucurat de jocul bun ofensiv făcut de elevele sale şi a felicitat echipa pentru modul în care s-a apărat pe tot parcursul meciului. Cele mai bune marcatoare pentru ICIM au fost jucătoarele Roberson, cu 17 puncte înscrise, Brosovszky, cu 13 puncte, Toma şi Meszaros, fiecare cu câte 12 reuşite. Arădenele au câştigat toate partidele din grupa B a  Ligii Europei Centrale. ICIM Arad a trecut de Flying Foxes SV Post Viena, cu scorul de 83-39 şi 69-64, de Valosun Brno, cu scorul de 68-55, şi de Slovanka MB,  cu scorul de 87-50. Ultimul act al Ligii Europei Cetrale, Final Four-ul, este programat în data de 12-13 februarie, la Arad. Formaţia pregatită de Stacey Nolan porneşte ca favorită în cursa pentru cucerirea trofeului european. Până la Final Four-ul european, baschetbalistele din Arad vor înfrunta, sâmbătă, de la ora 17.00, echipa BCM Bega Danzio Timişoara, într-o partidă ce va avea loc în sala „Constantin Jude” din Timişoara, ce contează pentru faza superioară a Diviziei A.

Comentarii

comentarii