Acasă Promo Ilie Balaci, cel care a dat semnalul revoltei fotbalului românesc

Ilie Balaci, cel care a dat semnalul revoltei fotbalului românesc

1598
DISTRIBUIȚI

Craiova Maxima și-a pierdut antrenorul, pe Tică Oțet, și-a pierdut căpitanul, pe Costică Ștefănescu, iar acum și-a pierdut liderul.

Ilie Balaci a fost cel mai mare jucător român al epocii sale. Între ieșirea din scenă a lui Gicu Dobrin și intrarea în scenă a lui Gică Hagi, timp de câțiva ani buni, România l-a avut pe optarul din Bănie.

Blondul din Bistreț a fost cel care, după decenii de mediocritate și frică, și după pasul înainte făcut de ”generația Guadalajara”, a dat semnalul revoltei în fotbalul românesc. Talentul său în stare pură a fost dublat de un caracter puternic și dornic de a se bate, și nu doar de a fi pe lângă ei, cu cei mai mari fotbaliști și cu cele mai mari echipe ale lumii. Și a reușit.

A condus Craiova – devenită, în primul rând datorită lui, Maxima – spre prima semifinală europeană din istoria noastră. A condus România spre prima victorie contra unei campioane mondiale ”en titre”, punând bazele calificării la Euro ’84.

În toamna lui ’83 s-a accidentat. Practic, la doar 27 de ani, nici măcar împliniți, cariera sa la vârf s-a frânt. Pecetea frângerii a pus-o un fundaș rupător de la Baia Mare, într-un meci nenorocit, în februarie anul următor, pe un teren înghețat.

De atunci, nici Ilie, nici Craiova, nici fotbalul românesc și nici noi toți n-am mai fost la fel. Craiova s-a tot stins, iar naționala, la Euro și apoi în preliminariile pentru Mondialul mexican, a fost o umbră a echipei care, sub conducerea lui Mircea Lucescu, se calificase în dauna Italiei.

Ilie Balaci a fost, iertați-mi sinceritatea, jucătorul meu preferat. Înainte de Euro ’96, în plină epocă a ”Generației de aur”, am reușit să cumpăr un tricou original al ”tricolorilor”. (Erau vremuri în care se găseau mai greu astfel de lucruri…). L-am dat la inscripționat și nimeni nu înțelegea. ”De ce Balaci, pe spate, și nu Hagi?”. Cei care mă cunosc știu cât îl iubesc pe Hagi. Vă dați seama, atunci, cât l-am iubit pe Balaci?

Ilie Balaci s-a stins așa cum a trăit și cum a jucat fotbal. Rapid, fără avertizări și fără regrete.

La 12 ani după trecerea la Domnul a lui Dobrin, ”Prințul din Trivale”, ”Prințul din Bănie” îl va reîntâlni. Și îi va reîntâlni pe Oblemenco și Deselnicu, pe Sabi Domozină, pe Oțet și Ștefănescu, pe nae Tilihoi, un alt ”maximal” stins în acest an, pe bunul lui prieten Zoli Crișan. Și pe ”Bilă” Anghel, fosta extremă dreapta a Politehnicii Timișoara, apoi conducător polist, de care l-a legat o mare prietenie.

Ilie Balaci nu a fost prețuit de Craiova așa cum ar fi meritat. E soarta tuturor geniilor sau simbolurilor fotbalistice. Nici Dobrin la Pitești, nici Petschowski la Arad, nici Păltinișanu la Timișoara. Și nici alții în atâtea alte locuri.

Faptul că, acum, cât îi avem printre noi, Timișoara aproape că i-a uitat pe Emeric Dembroschi și Iosif Rotariu spune totul.

Comentarii

comentarii