Acasă Politica Ilie Sârbu: „Alunecăm spre dictatura de catifea, mascată, pe care Băsescu vrea...

Ilie Sârbu: „Alunecăm spre dictatura de catifea, mascată, pe care Băsescu vrea să o introducă”

DISTRIBUIȚI
Prezent la Timişoara, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, s-a arătat mirat de lipsa unor reacţii dure din partea opiniei publice  la ceea ce face preşedintele statului, Traian Băsescu, în ultima perioadă, în ceea ce priveşte activitatea PD-L. Sârbu spune că mulţi români au atenţia captată de false scenarii, pornite chiar de la nivelul preşedinţiei şi ratează esenţialul – faptul că preşedintele, implicându-se direct în activitatea şi organizarea Partidului Democrat Liberal, încalcă flagrant Constituţia României.

 Acelaşi Ilie Sârbu spune că acţiunile preşedintelui Băsescu sunt generate de disperarea care l-a cuprins pe acesta după crearea Uniunii Social-Liberale, alianţă pe care Băsescu nu o credea posibilă. 
 
„Preşedintele nu mai respectă Constituţia chiar sub ochii Curţii Constituţionale”
 
„Încercăm să ajungem la miezul problemei, însă ne oprim la coajă. Râdem, glumim, analizăm scenarii false şi omitem ce este esenţial, şi anume cât de uşor alunecăm spre dictatura de catifea mascată pe care Băsescu vrea să o introducă. Preşedintele statului se implică în viaţa sensibilă a partidului, la nivel de judeţ, cheamă organizaţiile judeţene la raport, nu mai respectă Constituţia chiar sub ochii Curţii Constituţionale. (…) Au avut loc patru întâlniri de partid ale PD-L conduse de adevăratul preşedinte – Băsescu -, la care Boc a fost un umil asistent al dirigintelui. (…) Ce mă miră este că nu am văzut recţii la aceste lucruri. Partidele fac ce pot, însă nu am văzut reacţii ale societăţii civile, ai cărei reprezentanţi ar fi fost în stare, în trecut, să se lege cu lanţuri în astfel de situaţii. Ce se întâmplă?”, a declarat Ilie Sârbu. Acesta a opinat că mulţi români,  emit aceste lucruri, care afectează grav democraţia şi facilitează drumul spre impunerea unei dictaturi. „Lumea trebuie să cunoască lucrurile, să nu mai cadă în capcana spectacolului. Sunt evenimente majore care ne scapă. Ne fură imaginea, iar esenţialul se pierde. (…) Unii gustă această telejustiţi, acest spectacol grandios al acuzaţiilor care nu se mai finalizează niciodată. Unii urmăresc această telejustiţie cum urmăreau pe vremuri telenovenele”, mai spune Sârbu. 
 
„PD-L trebuie să se împace cu soarta că cel puţin patru ani vor sta în opoziţie”
 
Senatorul de Timiş Ilie Sârbu crede că toate acţiunile lui Băsescu sunt generate de o disperare care l-a cuprins pe preşedinte după formarea Uniunii Social-Liberale, alianţă care l-a luat pe nepregătite. „Disperarea lui Băsescu vine din faptul că US-L l-a luat pe nepregătite. Se aştepta la orice, numai la asta nu. Pentru că au fost mulţi sceptici, chiar şi în PSD şi PNL. Supriza s-a produs însă în doar o săptămână. Acum, orice calcul îşi face, nu mai iasă bine. (…) Băsescu nu mai poate păcăli pe nimeni, nici măcar propriul partid”, spune Sârbu, explicând şi că PD-L se zdruncină, în lipsa unei locomotive. „E evidentă panica în care a intrat PD-L pentru că nu mai are locomotivă. În umbra „marelui stejar” nu a mai crescut nimic. (… ) PD-L trebuie să se împace cu soarta că cel puţin patru ani vor sta în opoziţie”, spune senatorul. 
 

Comentarii

comentarii