Acasă Administraţie Iluminatul public, un joc de pase. Primarul Robu dă vina pe ENEL

Iluminatul public, un joc de pase. Primarul Robu dă vina pe ENEL

259
DISTRIBUIȚI

Dacă fotbalul din Timişoara a intrat în faliment, un nou sport se ridică la orizont: cel cu pase de la unul la altul. Unul dintre ele este cu siguranţă iluminatul public stradal, pentru că timişorenii îşi frâng gâtul de la lăsarea întunericului şi nimeni nu rezolvă problema. În urmă cu un an, primăria se lăuda cu serviciile STPT, care va schimba becurile arse, iar Timişoara va străluci noaptea. Nici pe departe!

Desigur, există o explicaţie care scuză, din nou, primăria: ENEL. Nu că compania italiană de distribuţie nu ar avea vreo vină, dimpotrivă, dar nici STPT nu e pe fază la problemele din oraş.

“Am sesizat în mai multe rânduri STPT, după întâlnirile pe care le-am avut cu cetăţenii din cartiere şi s-a intervenit. S-a reuşit remedierea în unele locuri, în altele nu s-a reuşit pentru că problema este a ENEL, pentru că defecţiunea este la reţeaua de distribuţie, care nu ne aparţine nouă. ENEL nu reacţionează aşa cum ne-am dori, este o problemă veche care derivă din modul în care s-a făcut privatizarea. ENEL are monopol pe distribuţie, nu poate veni nicio firmă concurentă să-şi realizeze propria reţea de distribuţie a energiei electrice în localităţi. De aceea probabil că nu există la nivelul companiei interesul necesar pentru ţinerea la zi a reţelei, pentru modernizarea ei. Noi avem o colaborare bună cu liderii locali ai ENEL, dar nu au ei prerogativele de decizie. Am discutat cu liderii de la Bucureşti ai companiei, s-au tot promis fonduri mari pentru modernizarea infrastructurii, dar nu s-a făcut nici pe departe ceea ce s-a promis. Ceva se va face şi în acest an”, a explicat Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii