Acasă Cultura Împăratul Franz Joseph în vizită la Timişoara. Exponatul lunii noiembrie, la Muzeul...

Împăratul Franz Joseph în vizită la Timişoara. Exponatul lunii noiembrie, la Muzeul Banatului

DISTRIBUIȚI

Muzeul Naţional al Banatului Timişoara a prezentat exponatul lunii noiembrie 2017: placa de marmură cu reprezentarea în relief a vizitei din anul 1872 a împăratului Franz Joseph la Timişoara.

„În anul 1872, în urma unei comenzi oficiale din partea Comitatului Timiș, a fost sculptată în placă de marmură: Vizita regelui Franz Joseph la Timișoara din anul 1872. Urmând concepția clasicismului târziu, împletită cu o viziune alegorică foarte ușor descifrabilă, autorul lucrării, Ferenc Pál Kugler (1836 – 1875), un talentat tânăr sculptor, prietenul prefectului de Timiș, comemora în altorelief acea vizită regală din provincie care a urmărit un dublu scop: de a ajuta regiunea distrusă de inundațiile de foarte mari proporții și de a anunța desființarea regimentelor de grăniceri. Placa de 1,58 m lungime și 0,58 m înălțime documenta primirea regelui de oficialitățile locale. În zona centrală prefectul Zsigmond Ormos prezenta regelui naționalitățile comitatului – în stânga un român își dă mâna cu un maghiar, amândoi fiind binecuvântați de geniul Hungariei – în partea opusă plebea disperată cere ajutor vizitatorului, reprezentat aproape frontal. Lucrarea, până după primul război mondial a fost montată în galeria porții casei comitatului, după care dată a fost demontată și i s-a pierdut urma. O variantă în ghips a ei s-a aflat mult timp în depozitele muzeului timișorean, dispărând fără urmă nu se știe când, probabil cu ocazia repetatelor mutări ale colecțiilor. Deși nu a fost o realizare cu o valoare artistică deosebită, piesa făcea parte din șirul de lucrări încredințate promițătoarelor tinere talente provenite din interiorul hotarelor țării”. (după Elena Miklosik, Patrimonium Banaticum, III) Placa de marmură, originală a fost redescoperită în depozitele Muzeului Național al Banatului Timișoara, ruptă în două bucăți mari, aproape egale și a fost curățată cu migală de restauratorul Ion Oprescu.

 

 

Comentarii

comentarii