Un important eveniment cultural-literar a avut loc, sâmbătă, 19 februarie, la Hotelul Timișoara, în capitala Banatului, viitoare capitală europeană a culturii în 2023.
În prezența unui public elevat, alcătuit din scriitori, profesori universitari, avocați, oameni de cultură și de afaceri, dar și cetățeni iubitor de literatură, a fost lansat “Jurnalul unei absențe”, un generos volum de eseuri de 356 de pagini scris cu talent și profunzime a ideilor de românul- austriac, Dan Stoica, apărut la editura Ispirescu.
Dintre cei invitați îi amintim pe Ioan Gârboni, comisarul Guvernului României pentru Timișoara 2023. Capitală Europeană a Culturii, avocatul Virgil Melnic, fost raportor pe asigurări la UE, prof.univ.dr. Nicolae Țaran și pe prof.univ.dr. Marian Mocan, fost guvernator Rotary România Republica Moldova, membru al Clubului Rotary Timișoara și decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadru Universității Politehnica Timișoara.
Eurodeputata umanistă, Maria Grapini, organizatoarea acestui interesant eveniment cultural, a vorbit pe scurt despre autor: “Dan Stoica trăieste de peste 30 de ani în Austria, dar a venit numai pentru două zile să lanseze cartea, ieri, la București, azi, la Timișoara. Vă mulțumesc că sunteți prezenți toți care ați confirmat. Asta înseamnă oameni de calitate. Dan Stoica este un creator complex, un om credincios, un om care luptă pentru dreptate, e un om pe care ți l-ai dori prieten. “Iubirea întotdeauna poate fi numai trăită nu avută!”, spune Dan Stoica, în carte. Așa este, sunt de acord cu el. Dan Stoica mai scrie: “Dumnezeu crede în mine. Cu mult mai mult decât pot crede eu în el. De aceea l- a lăsat pe om la urmă în șirul creației”. Foarte frumos spune domnul Dan Stoica în carte”.
Scriitoare și jurnalista Veronica Balaj a făcut o amplă și interesantă prezentare a volumului Jurnalul unei absențe.
“Mă bucur că pot să vorbesc cu dumneavoastră despre o carte, lucru cam rar în ziua de astăzi. Așa că e o bucurie, o bucurie a reîntâlnirii. Am citit cartea în pdf. Aș putea sa descifreź și titlul. Dan Stoica a cam absentat din șirul celor înregimentați și iată a rezultat jurnalul unui om care a lăsat un spațiu în care se mișcă. Cartea este prefațată de renumitul scriitor Dumitru Radu Popescu, el este directorul Academiei Române.
Cartea mi s-a părut extrem de interesantă, fiindcă DR Popescu nu prefațează orice carte. E o carte a vieții, o carte despre cum trăièști clipele, cum le valorizezi și în planul doi se relevă importanța cuvintelor care imortalizează aceste trăiri ale autorului.
Două coordonate ale acestei cărți sunt cuvântul și timpul. În volum, timpul este redat secvențial și deschide mereu o altă fereastră un alt teritoriu de simțire, gândire și relationare. In carte cuvântul este unul al observației al sugestiei, este cuvântul care apelează foarte mult la stare: iubirea, durerea sau tristețea, relaționarea etc.
Cuvântul este eșafodajul pe care se țese întreaga prezență a autorului în lumea aceasta. E o carte de eseuri, spune autorul, având un fundament de idei, raționamente, dar și de poezie mascată. E un fel de poezie a vieții”.
În discursul său, autorul Dan Stoica a spus:
“Am plecat de aici după revoluție și am zis să nu părăsesc țara până nu cade Ceașescu. Am participat și eu la revoluție. Am plecat în Austria și dupa 32 de ani m-am întors și întâmplător sunt în Timișoara și lansez această carte. Până la vârsta de 61 de ani, am tot fost în viața publică, într-un fel sau altul și astfel am vrut să ies din asta și să trăiesc așa cum sunt. Cartea este jurnalul acelei perioade de la data de când nu am mai vrut să fiu persoană publică, până pe 15 martie 2020 când s-a “terminat” lumea.
În acest context, avocatul Virgil Melnic, a prezentat definiția culturii dată de scriitorul și criticul literar, George Călinescu.
“Cultura este ceea ce a rămas în conștiință după ce am uitat tot ceea ce am învățat” și el a subliniat că volumul este foarte interesant și trebuie citit”.
În postfața de pe ultima pagină, Carmen Caragiu a concluzionat despre volum:
”Avem de-a face cu un text făcut să fie înțeles de oameni, dar presărat cu momente de profunzime abstractă. Unii le pot numi subliminali, pentru că apar și se pierd în curgerea textului, o curgere coerentă, niciodată sacrificată. Din practica vienezului Mozart, înțelegem că nu e bine să insiști mult asupra profunzimilor. La Mozart abisul ține o secundă”!
