Acasă Eveniment Delfinii, lebedele şi crocodilii vor invada râul Timiș

Delfinii, lebedele şi crocodilii vor invada râul Timiș

DISTRIBUIȚI

Lugojenii de toate vârstele vor putea naviga, pe râul Timiş, cu ambarcaţiuni de agrement, în această vară. Proiectul este iniţiat de Primăria Lugoj, în colaborare cu o firmă privată, care se va ocupa de tot ce înseamnă accesul pe apă şi ambarcaţiunile de agrement. „Suntem deschişi pentru sprijinirea investitorilor care vin la Lugoj.

Pentru proiectul cu hidrobiciclete oferim tot ajutorul de care este nevoie, punând la dispoziţie o căsuţă de bilete şi asigurând iluminatul bazei pe timp de noapte”, a declarat primarul Francisc Boldea, menţionând că, din acest weekend, la dispoziţia lugojenilor vor fi zece ambarcaţiuni de agrement: şase hidrobiciclete de câte patru locuri şi patru caiace cu câte un loc fiecare.

 

Hidrobicicletele de patru locuri sunt model italian. Trei dintre aceste ambarcaţiuni vor fi în formă de lebădă, oferind o imagine spectaculoasă.  De asemenea, două din cele patru caiace sunt în formă de delfin, iar  alte două în formă de crocodil. Mai mult decât atât, ambarcaţiunile sunt vopsite în nuanţe vii, oferind o pată de culoare pe râul Timiş.

Lansarea la apă: sâmbătă, la ora 12

Hidrobicicletele şi caiacele vor fi lansate la apă în acest weekend. În funcţie de condiţiile meteorologice, sezonul de „pedalare” pe Timiş va fi declarat deschis sâmbătă, 28 aprilie, la ora 12. „Accesul se face pe malul stâng al Timişului, vizavi de Biserica Reformată. Scara de acces a fost deja montată. În zilele următoare va fi adus pontonul şi va fi amenajată baza”, a mai declarat primarul Francisc Boldea. 

Tariful pentru închirierea unei hidrobiciclete de patru locuri va fi de 20 de lei/oră, iar închirierea unui caiac va costa 10 lei/oră. „Închirierea se va face pe fiecare ambarcaţiune şi nu pe numărul de persoane. Astfel, indiferent că va fi folosită de una sau de patru persoane, preţul de închiriere al unei hidrobiciclete va fi acelaşi, de 20 de lei/oră”, a mai anunţat edilul-şef al Lugojului, menţionând că zona de agrement va fi cuprinsă între debarcaderul de la Biserica Reformată şi zona pieţei agroalimentare.

Pentru desfăşurarea activităţii de agrement în cele mai bune condiţii de siguranţă, firma care închiriază hidrobicicletele va pune la dispoziţia clienţilor şi veste de salvare. Pentru o plimbare în condiţii de siguranţă sporită, pasagerii ambarcaţiunilor de agrement trebuie să respecte, însă, câteva reguli care vor fi afişate la punctul de îmbarcare. Utilizatorii echipamentului navigant au obligaţia să rămână pe ambarcaţiune pe toată perioada utilizării.

De asemenea, utilizatorii trebuie să poarte vestele de salvare, iar adulţii au obligaţia să se asigure în permanentă de faptul că minorii care se află în ambarcaţiune sunt în siguranţă. Cum ambarcaţiunile nu sunt concepute pentru a rula cu viteză mare, fiind gândite în aşa fel încât viteza de deplasare să fie suficientă pentru a asigura relaxarea, reprezentanţii firmei avertizează că un ritm de pedalare susţinut nu va duce la sporirea vitezei şi recomandă un ritm de pedalare lejer pentru preîntâmpinarea oboselii.
 

Comentarii

comentarii