Acasă Actualitate În atenția nemernicilor care blochează cu gunoaie poarta Grădiniței nr. 29! Poliția...

În atenția nemernicilor care blochează cu gunoaie poarta Grădiniței nr. 29! Poliția Locală a montat acolo camere de filmat

DISTRIBUIȚI

Miercuri 27 martie, nemernicii au blocat cu mormane de gunoaie poarta de intrare la Grădiniția PP nr. 29 de pe strada Mureș nr. 6 Timișoara.

Prof. Ileana Crăciun, directorul adjunct al Școlii nr. 2, de care aparține grădinița, a spus că situația a depășit orice limită a civilizației și din cauza grămezilor mari de deșeuri poarta de acces nici nu se mai poate închide. De aceea la noapte va rămâne deschisă.

“Într-o zi, de ieri până azi, miercuri 27 martie, mormanul de gunoi s-a dublat. Au aruncat mizeriile și pe șina pe care glisează poarta, iar la noapte va rămâne deschisă. E groaznic. Pute foarte tare când treci pe acolo și imaginea cu mizerii este oribilă – chiar la grădiniță”, a declarat Ileana Crăciun.

Vestea bună pentru civilizație, și rea pentru nemernici, este că Poliția Locală Timișoara a montat azi camere de filmat în preajmă pentru a-i prinde pe cei care abandonează acolo gunoi.

Mai grav este faptul că un nesimțit de la blocurile din apropiere a fost prins asupra faptului, de administratorul grădiniției și i-a atras atenția să nu lase acolo deșeurile. Acesta i-a răspuns că așa a zis președintele blocului în care el locuiește să arunce gunoiul acolo că vine Retim și îl ia….!!!!

Reprezentanții Școlii nr. 2 au solicitat Poliției Locale Timișoara să pună camere de filmat acolo. Este cea mai bună metodă pentru a fi descurajați cei care au o plăcere deosebită în a arunca deșeurile în poarta de intrare la grădiniță.

Așadar poliția a montat camerele. Foarte bine, nemernicii să ia atenție…!!.

Poliția Locală atenționează că sancțiunile pentru abandonarea gunoaielor pe domeniul public sunt între 500 și 1000 lei conform HCL 371/2007 și 1000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice. Populația poate sesiza Poliția Locală la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, dacă observă persoane care abandonează gunoi pe stradă.

 

Comentarii

comentarii