Acasă Administraţie În cazul unui seism de peste 6 grade pe scara Richter, 90%...

În cazul unui seism de peste 6 grade pe scara Richter, 90% din imobilele situate în centrul istoric al Timişoarei ar trebui să se prăbuşească

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara începe abia acum inventarierea clădirilor cu risc seismic

cutremur-77Timişorenilor le place să se laude că trăiesc într-un oraş cu peste 14.000 de clădiri istorice, multe dintre ele având rădăcini în solurile veacurilor XVIII-XIX, unele chiar mai timpurii. Dar te apucă teama să treci pe lângă multe dintre acestea, pentru că oricând te poţi trezi (dacă mai apuci!) cu o bucată de tencuială în cap.
La orice vând mai sănătos, bucăţi din acoperişuri sau din pereţi ce stau gata să cadă, zboară care-ncotro.
În astfel de clădiri i-e teamă să intri şi pentru a te răcori vara, darămite să mai şi locuieşti. Cât despre instituţiile care lucrează în astfel de spaţii, te minunezi de curaj sau câtă inconştienţă îi apasă. Pentru că, în caz de cutremur, devii o amintire, într-o astfel de clădire.
Municipalitatea timişoreană începe numărătoarea caselor cu „bulină roşie”, care nu există. Problema a fost ridicată de presă de ani de zile, iar fostul primar te trimitea la Consiliul Judeţean, cei de-acolo înapoi la primărie şi uite-aşa, au trecut anii şi noi nu avem bulina roşie.
În documentele care ar trebui să indice riscul fiecărei clădiri, este haos, la primărie. Haos, pentru că nu s-a făcut nimic în acest sens, nici măcar în ultimii 25 de ani.
„Luni am dat dispoziţii să se facă o inventariere a tuturor clădirilor care prezintă un risc seismic, acolo unde este cazul să se facă şi expertize pentru a şti exact cum stăm la acest capitol. Am fost informat că s-a făcut ceva în timpul administraţiei Ciuhandu, dar din păcate, nimeni nu ştia în ce stadiu s-a ajuns le-am cerut să se documenteze dacă sunt ceva date, ca să nu plecăm chiar de la zero, dar dacă nu vom afla nimic, o vom lua şi de la zero. Este un subiect care trebuie tratat cu toată responsabilitatea”, spune Nicolae Robu.
Prin 2008, Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii (ITSC) Timiş anunţa că va demara controalele privind comportarea în timp a clădirilor, primele vizate fiind cele din centrul istoric al Timişoarei.
„Trebuie să avem în vedere faptul că la noi, gradul de seismicitate este mai mare decât în celelalte ţări europene şi de aceea materialele puse în operă şi tehnologiile trebuie să corespundă acestui aspect, care ne pot pune la adăpost, dacă sunt de calitate potrivită”, spuneau cu ani în urmă reprezentanţi ai ITSC Timiş.
Peste 80 de clădiri din Timiş, dintre care jumătate în Timişoara, sunt încadrate în gradul II de risc seismic, unele dintre ele având o vechime de peste 200 de ani. Acestea ar fi trebuit marcate, de cel puţin nouă ani, cu o bulină roşie, în semn de avertisment.
În cazul unui seism de peste 6 grade pe scara Richter, arhitecţii spun că 90% din imobilele situate în centrul istoric al Timişoarei ar trebui să se prăbuşească.
Banatul ocupă al doilea loc pe scara seismică a României, după zona Vrancea, magnitudinea maximă fiind aproximată la şase grade pe scara Richter.

Comentarii

comentarii