Acasă Actualitate În centru nu se trece la „trotuariadă”, se completează ce există. S-a...

În centru nu se trece la „trotuariadă”, se completează ce există. S-a început însă cu decimarea copacilor

DISTRIBUIȚI

Nu se vor face lucrări prea mari în zona centrală a Timişoarei, pentru că nu mai e destul de mult timp, şi afluxul imens de turişti care vor invada Timişoara Capitală Europeană a Culturii ne va prinde cu Piaţa Victoriei în şantier. În concluzie, spune primarul, se va „recicla” ce există, respectiv se va cârpi cu ce se poate.

„Am făcut reparaţii la pavaj, mai ales pe partea de sud din Piaţa Victoriei, vom face şi pe partea de nord. Nu s-a ajuns încă la platoul din faţa Operei, acolo se va lucra la final. În mare parte, s-a folosit același pavaj, dar și alte pavele, care au fost dislocate în altă parte, plus ce mai aveam noi pus deoparte. Starea pavajului este mult mai bună acum. Noi avem un proiect mult mai mare, pentru schimbarea rețelei de utilități, racordul la rețea pentru fiecare terasă. Piatra naturală va fi pusă în locul pavelelor care sunt la ora actuală. Având în vedere întârzierile în obținerea avizelor și că nu putem termina o lucrare de asemenea anvergură până în ianuarie 2021, nu am mai făcut această intervenție și așteptăm să treacă exercițiul de Capitală Culturală. Apoi sigur, proiectul va trece în aplicare”, a spus primarul.

Timișorenii însă reclamă faptul că s-a trecut la decimarea copacilor.

”O altă manifestare a hilofobiei celui care încă ne mai e primar… Cică ăștia erau copaci uscați… Dar oare s-au uscat ei brusc la sfârșitul lui Mai? Că la ce toaletări se fac anual la copacii din oraș, mă mir că mai sunt în viață și putinii care au rămas. Despre transplantarea de copaci, nu putem vorbi, fiindcă inteligenții de la Horticola. știu doar să taie!”, spune Corneliu Vaida.

UPDATE: Din informațiile noastre, terasa de lângă care au fost tăiați copacii ar aparține ”celebrului” Alin Popoviciu. Fostul om de casă al Elenei Udrea, pe vremea PDL, este acum mâna dreaptă a primarului Nicolae Robu în PNL-ul condus de acesta în Timiș. Copacii au fost tăiați cu doar două zile înainte de deschiderea teraselor, pentru ca omul lui Robu să se poată eztinde.

Comentarii

comentarii