Acasă Politica În fiecare marţi, parlamentarii se roagă

În fiecare marţi, parlamentarii se roagă

DISTRIBUIȚI

Marius C. DugulescuParlamentarii s-au constituit într-un grup de rugăciune care se întâlneşte în fiecare marţi dimineaţă. „În fiecare dimineaţă de la 8.30 la 10, marţi, ne întâlnim în sala comisiei de învăţământ. Avem o rugăciune iar apoi trecem la dezbaterea anumitor proiecte legislative de o importanţă morală deosebită.  Am reuşit să avem un succes extraordinar prin influenţa pe care am încercat să o ducem la toate grupurile parlamentare. Codul civil – familia va fi definită în noul cod ca relaţia dintre un bărbat şi o femeie pentru că unele grupuri vroiau să fie numită o relaţie dintre două persoane”, spune deputatul PD-L de Timiş Marius C. Dugulescu.   Nu participă toţi parlamentarii la aceste întâlniri dar un număr destul de important dintre aceştia sunt prezenţi la acest grup de rugăciune. „În jur de 40 de parlamentari participă în mod regulat. S-au înscris 54 de deputaţi şi în jur de 20 de senatori. Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României are un impact deosebit şi atunci când facem o propunere suntem luaţi în serios”, spune Marius C. Dugulescu.

Comentarii

comentarii