Acasă Actualitate „În glas de toacă”, la Giroc

„În glas de toacă”, la Giroc

DISTRIBUIȚI

Cu binecuvântarea ÎPSS Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu, Mitropolia Banatului, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Giroc, a organizat, marţi, 19 aprilie, a patra ediţie a festivalului de toacă intitulat „ În glas de toacă”, în grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Au fost pregătite 33 de toace, după anii Mântuitorului petrecuţi pe pământ, la care şi-au arătat măiestria toţi cei care au dorit şi ştiu să bată toaca, dar şi cei care doresc să înveţe. Au participat grupuri de tineri tocaşi din parohiile bănăţene Chişoda, Topolovăţu Mare, Recaş, Ghiroda, actori, oameni de cultură, tineri credincioşi, precum şi parte a obştii de la Mănăstirea Timişeni – Şag, împreună cu maica stareţă Casiana. Manifestarea a fost deschisă de către Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultură şi Artă Timiş, primarul comunei Giroc, Ionel Toma, părintele Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei, preotul paroh Adrian Chermeleu, pr. Emil Paven şi pr. Ioan Mermeze.
În alocuţiunea rostită cu această ocazie, părintele Zaharia Pereş a precizat că simbolul toacei este unul al durerii, pentru că aminteşte de cuiele bătute în trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi al bucuriei, căci imediat după această Săptămână a Patimilor urmează biruinţa asupra morţii, prin Învierea Domnului Hristos. În premieră, miercuri, 20 aprilie, festivalul de toacă a continuat şi la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara, începând cu ora 19:00.

 

 

Comentarii

comentarii