Acasă Actualitate În judeţul Caraş-Severin a fost depăşită cota de inundaţie

În judeţul Caraş-Severin a fost depăşită cota de inundaţie

DISTRIBUIȚI

Hidrologii au emis avertizare hidrologică pentru Bistra, iar autorităţile din mai multe judeţe sunt în alertă. În judeţul Mureş, un braţ a deversat, fiind inundate două gospodării şi un drum judeţean. În judeţul Caraş-Severin a fost depăşită cota de inundaţie, iar localitatea Rusca Montană este nealimentată cu energie.

”În urma fenomenelor hidro-meteorologice din bazinul hidrografic Bistra, Caraş-Severin, sunt înregistrate depăşiri ale cotelor de inundaţie pe Bistra si Rusca, însă nu au fost atinse cotele de pericol şi, astfel, nu sunt probleme”, a transmis, duminică, ISU Caraş-Severin. 

Sursa citată a precizat că Lacul de acumulare Poiana Mărului a avut capacitatea de a acumula debitele rezultate în urma precipitaţiilor. 

”Se monitorizează în continuarea cursurile de apă din bazinul vizat”, a mai transmis ISU Caraş-Severin. 

Sursa citată a mai precizat că localitatea Rusca Montana este nealimentată cu energie electrică, dar se lucrează pentru remedierea situaţiei. 

În judeţul Mureş, un braţ al părâului Bistra a deversat, inundând două curţi şi grădini, cât şi DJ 154 A pe o lungime de 60 metri. 

Apa în curţi are aproximativ 10-15 cm. 

La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri de la Punctul de lucru Deda şi SVSU Deda. 

Comentarii

comentarii