Acasă Cultura In Memoriam Mircea Popa, prim-dirijor al Operei și Filarmonicii din Timișoara

In Memoriam Mircea Popa, prim-dirijor al Operei și Filarmonicii din Timișoara

1574
DISTRIBUIȚI

S-au împlinit în acest an, la 4 ianuarie, 105 ani de la naștere și, de curând, în 17 august, 45 de ani de la stingerea celui care a fost Mircea Popa, personalitate muzicală polivalentă – dirijor, compozitor, pianist și pedagog – al cărui destin, dedicat total muzicii, a fost curmat, nedrept, la doar 53 de ani, în plină maturitate artistică.

 Rolul și meritul său în fondarea și ridicarea artistică a celor două instituții culturale de prim rang ale Timișoarei, Opera și Filarmonica, rămân încrustate în patrimonial memoriei și istoriei culturale ale acestui oraș, ale acestei mândre provincii din vestul țării, Banatul, (din păcate cvasiignorată, deseori, de diriguitorii de la centru). Într-un articol din revista Orizont, nr. 8/1995, Nicolae Boboc, un nume, de asemenea ilustru al muzicii din Banat și, nu mai puțin, al muzicii românești, scria: ,,Începuturile şi dezvoltarea prestigioasă a celor două importante instituţii artistice timişorene, Opera şi Filarmonica, poartă un nume: Mircea Popa. (…) Dirijorul Mircea Popa a excelat deopotrivă în domeniul muzicii simfonice cât şi în cel al operei, realizând în ambele performanţe strălucite. (…) Gestica sa avea claritate, precizie, plasticitate, eleganţă. Prezenţa lui la pupitru transmitea orchestrelor şi soliştilor o siguranţă deplină. (…) Repertoriul său cuprinde cele mai importante creaţii simfonice de la preclasicism la secolul al XX-lea, de o atenţie deosebită bucurându-se compozitorii români. Compozitorul Mircea Popa a dat la iveală o serie de lucrări în diferite genuri, de la lied până la simfonie (…). Cvartetul de coarde şi Simfonia au fost distinse cu premiul Enescu. În domeniul muzicii simfonice ne-a lăsat pe lângă Simfonie, un Poem epic, un Poem elegiac, o Rapsodie plină de umor şi o Mică Rapsodie.” O apreciere, în același sens, o întâlnim și sub semnătura lui Alexander Șumski, muzician de prestigiu și de remarcabilă carieră europeană și internațională, care s-a aflat și el, o perioadă de 4 ani (1968-1972), la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Timișoara: ,,În primul an de existenţă Filarmonica a fost condusă de George Pavel. Numai o stagiune. Până la moartea lui prematură. În anii ce au urmat, orchestra a fost îndrumată şi educată de urmaşul său, Mircea Popa, pe care-l putem considera de jure fondatorul orchestrei. Era în acelaşi timp un muzician multilateral, un pianist excelent, un profund cunoscător al tuturor genurilor muzicale: simfonic, operă şi chiar jazz.” (revista Orizont nr.5/2007).

 Mircea Popa s-a născut la 4 ianuarie 1915, la Cuvin/Kovin, în Banatul sârbesc, a fost elev al Liceului ,,Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, apoi, student la Conservatorul Municipal din același oraș, unde l-a avut ca profesor de armonie pe Sabin Drăgoi. Îşi va desăvârși studiile muzicale la Conservatorul din Cluj, unde va studia cu Traian Vulpescu teorie-solfegii, cu Marţian Negrea, la armonie, contrapunct, compoziţie, orchestraţie, cu Ana Voileanu-Nicoară – pian, George Simonis – istoria muzicii, Jean Bobescu, la dirijat de orchestră şi Augustin Bena la dirijat coral, ,,maeștri sub îndrumarea cărora s-a format temeinic și multilateral.” (Doru Popovici). În paralel cu Conservatorul va urma şi Facultatea de Drept.

 Între anii 1939-1947, a fost dirijor permanent al Operei Române din Cluj (inclusiv în perioada exilului acesteia la Timișoara) și al Filarmonicii ,,Ardealul” din Cluj, două instituții de incontestabil prestigiu artistic. În 1947 a fost invitat să preia conducerea muzicală a Filarmonicii Banatul din Timișoara (înființată prin Decret Regal în același an), unde a fost și director interimar în perioada 1948/49 și 1956/57, și a Operei de Stat (înfințată prin Decret Regal în 1946). S-a aflat la pupitrul dirijoral al acestor două instituții până în 1964, când, apreciat pentru activitatea sa artistică, a fost transferat la Opera Română din București (1964-1968). În noiembrie 1968, în urma unui atac cerebral, suferit în timpul unei repetiții cu opera Oedip de Geoge Enescu, s-a retas din activitatea dirijorală, în ultimii ani ai vieții dedicându-se compoziției (muzică de cameră, piese corale și vocale). Și-a încheiat destinul uman și artistic la 17 august 1975. Muzicologul Viorel Cosma avea să scrie în ,,România literară”: ,,A plecat tăcut din mijlocul nostru, la fel cum a intrat în marea familie a artiștilor de aleasă cultură muzicală…”

 A fost distins cu titlul de ,,artist emerit”, a obţinut de două ori premiul de compoziţie ,,George Enescu” şi ,,Ordinul muncii”. A întreprins, ca dirijor, turnee în țări cu înaltă tradiție muzicală: Polonia, Cehoslovacia, Belgia, R.D.G. Iugoslavia. A avut cinstea de a fi invitat, ,,ca reprezentant de frunte al muzicii noastre interpretative contemporane”, la mari evenimente muzicale europene dar și ca membru în prestigioase jurii la Bayreuth, Salzburg, Viena și Bruxelles.

 A dirijat orchestra Filarmonicii timișorene la prima ediție (4-22 septembrie 1958) a Festivalului și Concursului Internațional ,,George Enescu”.

 A dirijat Orchestra Simfonică a Cinematografiei în filmul Răscoala (1965), muzica Tiberiu Olah, regia Mircea Mureșan.

 Sub bagheta sa, ca dirijor de operă, în prestigoase spectacole lirice (Paiațe, Cavalleria rusticana, Don Giovanni, Carmen, Tosca, Madama Butterfly, Manon, Faust, Lohengrin , Liliacul ș.a.), au cântat soliști timișoreni remarcabili precum: Adriana Ciuciu, Illa Cazacu, Marieta Grebenișan, Ica Mavrodin, Mircea Mavrodin, Titus Moraru, Iuliu Mare, Marius Șola, Tomiță Popescu, Vasile Hojda, iar ca prim dirijor la Opera Română din București a colaborat nemijlocit în spectacole memorabile (a se cosulta Opera Română, vol. I și II de regretata muzicologă Anca Florea) cu soliști români de anvergură internațională: Nicolae Herlea, Octav Enigărescu, David Ohanesian, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu, Ludovic Spiess, Arta Florescu, Zenaida Pally, Marina Krilovici.

 Ilustrul dirijor și compozitor Remus Georgescu îl portretiza astfel: ,,Era un om și un dirijor cu totul excepțional (…..). Mircea Popa era un maestru incontestabil: compozitor, dirijor, un muzician complex. Își păstrase contactul cu orchestra din Timișoara, pe bună dreptate, în calitatea lui de fost prim-dirijor, dar și ca membru fondator. Era un mare boier al spiritului.”

 Eugen Bunaru

Comentarii

comentarii