Memoria vieţii şi pildele unor oameni nu pot fi alterate nici de trecerea timpului, nici de înstrăinarea percepţiei lor inactuale: “monumentele minţii supravieţuiesc celor ale puterii”, spunea Francis Bacon, glosând pe seama generaţiilor ce i-au precedat gândurile şi opera.
Zilele acestea, cardiologia şi ştiinţele medicale timişorene şi naţionale ar trebui să comemoreze unanim 30 de ani de la moartea unuia dintre cei mai strălucitori şefi de şcoală şi clinică pe care i-a avut România modernă: Profesorul Ştefan Gavrilescu.
Personalitate de anvergură şi intensitate a exerciţiului tehnic, moral şi intelectual fără precedent în cardiologia timişoreană şi, am spune, naţională, doctorul Ştefan Gavrilescu, fiu de ofiţer al unei adevărate Armate Române antebelice, a însemnat deschiderea unui drum exemplar, până atunci plin de iluzii şi ezitări.
Medicina autohtonă contemporană Profesorului Gavrilescu înclina între experienţa exercitării unor acte medicale singulare, mai degrabă spectaculare, şi empirismul nedisimulat al unor tradiţii inadecvate ştiinţelor medicale europene congenere. Calea către cunoaştere şi impunere a unor noi standarde în medicina şi cardiologia universitar-academică şi practică timişoreană a coincis cu felul în care se clădesc cunoştinţele şi erudiţia medicală universală: doctorul Gavrilescu a trecut prin experienţa anatomopatologului, a fiziopatologului, a medicului internist, integrator al noţiunilor preclinice, şi abia apoi a specialistului cardiolog, ba chiar a iniţiatorului unor noi suprastructuri ale cunoaşterii în cardiologie: electrofiziologia inimii, într-un moment de pionierat al ei in spaţiul european şi nord american. Colective medicale, conduceri de publicaţii prestigioase, precum American Journal of Cardiology, British Heart Journal sau American Heart Journal i-au recunoscut munca, ideile şi calitatea investigaţiilor şi concluziilor sale tehnice şi pedagogice. A fost în board-ul acestor publicaţii, a fost chairman al multor conferinţe, congrese şi organizaţii, dar, peste aceste fireşti încadrări (pe cât puteau ele decurge de firesc într-o epocă precum cea în care a muncit şi creat Profesorul Gavrilescu) a rămas devotat unei instituţii pe care a condus-o exemplar, Institutul de Medicină din Timişoara (actualmente Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara), dar şi Clinicii Medicale I, întâi găzduită de vechiul local al Clinicilor Noi, apoi de cel al Spitalului Clinic Judeţean nr. 1. Felul în care a conceput şi structurat învăţământul universitar timişorean a rămas încă peren şi valoros în actualitate. Felul în care a recrutat tineri şi foarte activi medici şi cadre didactice, care apoi au devenit universitari şi specialişti cardiologi, în Timişoara, Târgu-Mureş, Iaşi, Bucureşti a fost fără precedent în România, într-o epocă a unor conduceri discreţionare şi evident politic subiective a colectivităţilor universitare şi medicale. Asta a lăsat urme şi urmări dintre cele mai profunde, schimbări ale atitudinilor faţă de gândire şi manualitate în cardiologia modernă, tehnici de lucru şi abilităţi de cercetare, până atunci neexplorate. Mulţi profesori şi specialişti reputaţi de astăzi îi datorează nu doar puterea exemplului, ci şi respectul valorilor adevărate, învăţat cu intransigenţă şi, adesea, cu multă fermitate, uneori interpretată drept excesivă.
Probabil că, în anumite tipuri de civilizaţie, valorile adevărate şi perene nu se pot impune în cel mai flexibil şi mai ”agreabil” mod. Rigoarea ştiinţifică şi tehnică, oarecum “saxonă”, aplicaţia practică dar şi rectitudinea morală sunt lecţii pe care România contemporană le-a cam uitat. Poate că memoria Profesorului, Rectorului şi Şefului de Clinică Ştefan Gavrilescu ar fi unul dintre puţinele jaloane de reamintit şi de reafirmat. Dar, de oricâtă nostalgie m-aş simţi cuprins în aceste zile, nu mă pot abate de la sensul cugetării lui G. B. Show: “Ne fac înţelepţi nu amintirile trecutului nostru, ci responsabilităţile viitorului nostru…” .
Mă simt şi ne simţim astăzi, într-o epocă de mari frământări şi prefaceri, mai mult sau mai puţin coerente, obligaţi de memoria vieţii, dedicaţiei şi exemplarităţii Profesorului Ştefan Gavrilescu, obligaţi de a-i continua şi amplifica opera şi ideile, aspiraţiile şi altruismul. Fie ca timpul să arate, din parte-ne, dovezile muncii şi dedicaţiei propriilor noastre încercări şi strădanii…
Iar despre Profesorul Ştefan Gavrilescu, astăzi, cu dragoste si respect, GAUDEAMUS IGITUR!
Prof. Dr. Ştefan Iosif Drăgulescu,
Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie
“Victor Babeş “ din Timişoara
