Acasă Politica În ochiul ciclonului

În ochiul ciclonului

1422
DISTRIBUIȚI

Pe Constantin Boștină nu am avut ocazia să-l cunosc înainte de decembrie 1989. Decât cel mult tangențial. Domnia sa era un personaj politic aflat la vârful sistemului. Eu mă târam la bază. Cu atât mai mare a fost surpriza când, în urmă cu câțiva ani, prin intermediul unei cunoștințe comune, l-am întâlnit și l-am cunoscut. Și astfel s-a născut „În ochiul ciclonului”.

Interesant! Imediat după ce mi-a făcut câteva confesiuni, care m-au determinat să-l întreb de ce nu le pune într-o carte, Constantin Boștină a precizat cât se poate de răspicat că o asemenea carte, dacă va fi să fie, urmează să vadă lumina tiparului abia după moartea lui. Scurt pe doi. O asemenea afirmație mi-a stârnit, așa cum era și de așteptat, un interes maxim. Oare ce secrete deține acest fost lider politic, care s-a mișcat în cele mai înalte sfere ale domniei lui Nicolae Ceaușescu, secrete atât de periculoase, încât ar trebui duse în mormânt?

Și m-am prins astfel într-un joc imposibil pentru un jurnalist, care, așa cum precizează în mod obsedant Ion Cristoiu, este un istoric al clipei. Am decis să mă apuc de lucru și să scriu, în colaborare cu Constantin Boștină și cu Alice Barbu, o carte destinată să aștepte moartea eroului principal. Am cam aceeași vârstă cu Boștină. Se putea întâmpla ca volumul „În ochiul ciclonului” să fie tipărit și distribuit fie după decesul lui, fie după decesul meu, fie după ce și unul și altul ne vom fi aflat în cealaltă lume. Probabil că din acest motiv, instinctiv, și unul și altul am apelat inițial la o soluție salvatoare. Colacul nostru de salvare este Alice Barbu. O tânără, istoric ca formație, care s-a înhămat alături de mine la lucru, amândoi fiind împinși de la spate de Dan Andronic, directorul Evenimentului Zilei.

Aventura nu se încheie aici. L-am rugat pe istoricul Alex Mihai Stoenescu să scrie o postfață și pe Ion Cristoiu să scrie o prefață. Postfața a devenit prefață și invers. Maestrul Cristoiu și-a suflecat mânecile, s-a pus pe treabă și a scos o carte în carte. Un studiu istoric extrem de interesant, prin intermediul căruia polemizează cu Constantin Boștină pe o temă extrem de alunecoasă: cine era de fapt Elena Ceaușescu? Ce rol a jucat ea în politica României? Studiul său, transformat în postfață, reprezintă o uriașă provocare nu numai pentru cititori, ci chiar – sau mai cu seamă – pentru Constantin Boștină, care este eroul acestei cărți.

Carte care, iată, a văzut lumina tiparului și este lansată chiar azi. Pentru că Boștină s-a răzgândit. A ales ca ceea ce era destinat unei vieți dincolo de moarte, să ajungă sub ochii cititorilor chiar azi.

Comentarii

comentarii