Acasă Turism În perioada Sărbătorilor Pascale, ofertele agroturistice sunt în topul preferinţelor timişorenilor

În perioada Sărbătorilor Pascale, ofertele agroturistice sunt în topul preferinţelor timişorenilor

DISTRIBUIȚI

oua-rosii

Sărbătorile Pascale se apropie şi probabil unii dintre dumneavoastră v-aţi gândit să le petreceţi alături de familie sau de prieteni, altundeva decât acasă. La fel ca şi în alţi ani, agenţiile de turism au pregătit pentru această primăvară pachete turistice pentru gusturile şi buzunarele tuturor. Puteţi opta pentru câteva zile petrecute la Roma, Veneţia, Viena sau Paris, ori puteţi alege o excursie în Maramureş sau Moldova.

Spre exemplu, pentru trei nopţi de cazare în Cetatea Eternă, mic dejun şi transport cu avionul din Timişoara trebuie să scoateţi din buzunar aproximativ 500 de euro. Puteţi opta şi pentru o excursie la Paris, Barcelona sau Londra. Agenţia Aerotravel a pregătit şi alte tipuri de pachete turistice, pentru bănăţenii care pun mai mult accent pe tradiţiile pascale.
„Cele mai căutate au fost şi sunt ofertele agroturistice. Timişorenii pot alege în continuare o vacanţă în zona Sibiului sau în Maramureş, acolo unde tradiţiile se respectă şi pot participa la activităţi specifice acestei perioade. Un pachet turistic pe o perioadă de patru, cinci zile, la o pensiune în Maramureş cu toate mesele incluse, costă între 500 şi 800 de lei. Transportul este individual”, a spus Raluca Ungureanu, manager în cadrul companiei Aerotrovel. Dacă optaţi pentru o excursie cu autocarul, vă puteţi îndrepta atenţia către ofertele agenţiei Ultramarin. Pentru o excursie la Viena în perioada 22  – 24 aprilie, trebuie să scoateţi din buzunar 150 de euro. Tariful include transport cu autocarul din Timişoara, două nopţi de cazare la hotel cu mic dejun şi vizitarea oraşului. În Duminica Floriilor se vizitează Muzeul de Arte Frumoase sau Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.
Aceia dintre dumneavoastră care sunteţi mai conservatori, puteţi alege să petreceţi Noaptea Învierii la Mănăstirea Putna. Plecarea este în data de 29 aprilie cu autocarul din Timişoara, iar întoarcerea este programată în 2 mai. În această perioadă se vizitează Salina Turda şi mănăstirile Piatra Fântânele, Suceviţa, Putna, Voroneţ, Sihastria, Secu şi Agapia. Tariful este de 450 de lei şi include transport cu autocarul, trei nopţi de cazare cu mic dejun şi asistenţă turistică. Nu sunt incluse intrările la obiective şi prânzul tradiţional de Paşte.
„Oamenii au fost şi sunt interesaţi de această excursie. Este una frumoasă şi mă bucur că a stârnit interesul timişorenilor. Pot să vă spun că se va organiza, pentru că bănăţenii au început să se înscrie”, a precizat managerul general al agenţiei Ultramarin, Gabriela Petcana. Indiferent unde veţi petrece Sărbătorile Pascale, acasă, În sânul familiei, sau veţi opta pentru o excursie a unei agenţii de turism, important este să nu uitaţi însemnătatea creştină a acestei perioade.

 

Comentarii

comentarii