Acasă Actualitate În Postul Crăciunului, 100 sfinte liturghii în Banatul Montan. PS Lucian: “Să...

În Postul Crăciunului, 100 sfinte liturghii în Banatul Montan. PS Lucian: “Să urcăm scara virtuților spre Împărăția Lui…!”

DISTRIBUIȚI

Ultima serie de Sfinte Liturghii în zilele de rând din programul eparhial de intensificare a rugăciunii din Episcopia Caransebeșului s-a desfășurat joi, 24 noiembrie, în 10 parohii din Eparhie.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în Parohia Ferdinand – Oțelu Roșu județul Caraș Severin, alături de preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei.  Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh”, în cadrul căreia s-au împărtășit toți clericii prezenți. De asemenea, la sfânta slujbă au participat credincioși, dar și mulți copii și tineri îmbrăcați în port popular.

Cu această ocazie Părintele Episcop a sfințit o cruce ce a fost amplasată în spatele sfintei mese din Sfântul Altar, dar și alte obiecte de mobilier ce împodobesc sfântul locaș. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Cosmin-Adrian Sporea, ce va fi numit preot pe seama Parohiei Vrani cu Filia Ciortea din Protopopiatul Moldova Nouă.

În celelalte cercuri pastoral-misionare au săvârșit alte 9 Sfinte Liturghii delegații Preasfințitului Părinte Lucian, împlinindu-se astfel numărul de 100 de Sfinte Liturghii, programate în cadrul proiectului.

„La începutul Postului Crăciunului, în Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și în viața creștinului și în anul comemorativ al părinților isihaști, am rânduit o întâlnire cu toți preoții din Eparhia Caransebeșului pe cele 10 cercuri pastoral-misionare, oficiind astăzi 10 Sfinte Liturghii. Ne-am bucurat foarte mult nu numai de prezența preoților, ci și de prezența multor credincioși, numeroși copii și tineri din această parohie și din tot orașul Oțelu Roșu, mulți dintre ei s-au pregătit înainte, iar în timpul Liturghiei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. A fost o zi înălțătoare petrecută aici în mijlocul credincioșilor din parohia Ferdinand și în mijlocul preoților din acest cerc pastoral misionar”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi frumoasă și pentru faptul că ne binecuvintează pe toți la începutul Postului Crăciunului. Mântuitorul Hristos binecuvintează acest post, pentru că noi suntem datori să ne ostenim, să ne curățim simțirile, să ne împodobim sufletul cu sfintele virtuți ale desăvârșirii și să pășim pe drumul pocăinței, să urcăm scara virtuților spre Împărăția lui Dumnezeu și la finalul acestui urcuș duhovnicesc cu inima curată, înfrântă și smerită să ne putem închina și noi împreună cu păstorii și cu îngerii în fața Pruncului Divin și să intonăm doxologia: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!»”, a mai adăugat ierarhul la final.

Prin aceste slujiri în zilele de rând, s-a urmărit intensificarea rugăciunii în întreaga Episcopie a Caransebeșului, dar și comuniunea euharistică a ierarhului cu toți preoții și credincioșii din eparhie. Programul eparhial cuprinde săvârșirea a 100 Sfinte Liturghii și 70 de Sfinte Masluri în zile lucrătoare, pe parcursul întregului an 2022, în toate cele 10 cercuri pastoral-misionare ale Eparhiei Banatului de Munte. Acest proiect va continua în acest post al Nașterii Domnului prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.

 

Comentarii

comentarii