Acasă Actualitate În Postul Crăciunului, rugă pentru bolnavi, în spitalele din Caraș Severin

În Postul Crăciunului, rugă pentru bolnavi, în spitalele din Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian – episcopul Caransebeșului, a debuta  luni, seria slujirilor Tainei Sfântului Maslu în unitățile spitalicești din municipiul reședință de județ.

La orele după amiezii, s-a slujit Taina vindecării sufletelor și a trupurilor, la Spitalul Județean Staționar 1, pe secțiile interne și cardiologie. Alături de părintele Gheorghe Șuveți – protopopul Reșiței, a slujit pr. Cristian Manole – secretar protopopesc și preoții de caritate, misionari în spitalele reșițene și la centrele sociale: preot Laurențiu Mateia, preot Sorin Sfeia și preot Casian Vălean. Emoția slujirii a fost susținută de prezența cadrelor medicale, vizibil implicate în rugăciune și în mijlocire pentru binele pacienților încredințați. La rugăciune au participat, pe lângă internați și aparținătorii acestora, care s-au oprit vreme de câteva ore, din grijile lor, spre a înălța smerită rugăciune pentru vindecarea celor dragi.

În cuvântul de învățătură, părintele Gheorghe Șuveți – protopopul Reșiței, a amintit de proiectul Patriarhiei din acest an, dar și de grija Părintelui Episcop Lucian de a intensifica rugăciunea. De asemenea a mai afirmat că „Taina Sfântului Maslu ajută deopotrivă și pe cei suferinzi dar și pe cei care îngrijesc de ei, deoarece toți sunt încercați cu îndelunga răbdare. Bolnavul să-și poarte cu demnitate crucea suferinței, iar familia lui să-l privească cu compasiune și cu nădejde.”

La final preoții slujitori au miruit bolnavii din saloane și au împărțit iconițe și cărți de rugăciune în timp ce cântăreții au intonat colinde străbune.

Programul de rugăciune pentru cei bolnavi, continuă cu slujirea Tainei Sfântului Maslu, marți, ora 1600 la Spitalul Staționar 3 și joi, la ora 12, la Spitalul Staționar 2.

Mulțumim pe această cale Părintelui Episcop Lucian pentru încredințare, conducerii Spitalului Județean pentru susținere și tuturor preoților participanți pentru împreuna slujire – a subliniat protopop Gheorghe Șuveți.

 

Comentarii

comentarii