Sânnicolau Mare, o comunitate cu profunde tradiții păstrate cu sfințenie, cu oameni înstăriți, dar furați de comuniști în perioada de după al doilea război mondial, poveștile oamenilor sunt profund marcate de drame! Bunicii și străbunicii lor au plecat în SUA înaintea primului război mondial, au muncit greu, s-au reîntors în perioada interbelică, au cumpărat pământuri, iar comuniștii, cu atitudinea lor diabolică, au venit, le-au luat, i-au dus în închisori. Unii au murit de inimă rea.
Urmașii acelor oameni sunt fie în Sânnicolau Mare, fie în SUA, au rămas atașați valorilor bănățene, cei plecați vin, adesea, în țară, la rude. Din profunda lor iubire pentru oraș, fiind mărinimoși, fac donații fie bisericii, veche și iubită de oamenii locului, fie altor proiecte umanitare, o fac discret, fin, nu țipă! Istoria bisericii, pe scurt, este asta:
Biserica Ortodoxă Română din Sânnicolau Mare, are hramul “Naşterii Născătoarei de Dumnezeu” şi a fost zidită între anii 1898-1900.
În Parohia Ortodoxă Sânnicolau Mare, care datează, potrivit unor istorici, din anul 1333, a existat o altă biserică veche, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, transformată în moschee în timpul dominaţiei turceşti.
Reintrată în circuitul cultului ortodox, în timpul emigrării sârbilor, biserica “Adormirea Maicii Domnului”, a devenit neîncăpătoare pentru toţi ortodoxii români, greci, sârbi. De aceea, toţi aceşti enoriaşi îşi ridică în imediata ei vecinătate o nouă biserică, mult mai încăpătoare şi mai frumoasă, şi care va purta acelaşi hram al Adormirii Maicii Domnului, folosită mai multă vreme ca lăcaş de închinare al tuturor ortodocşilor din Sânnicolau Mare. Astăzi, biserica se află în proprietatea exclusivă, respectiv în folosul, sârbilor, fiind aşadar vorba de Biserica Ortodoxă Sârbă din centrul oraşului.
Ortodocşii români, care au primit din partea sârbilor ca despăgubire pentru biserica veche, doar modesta sumă de 18.665 fl, îşi vor uni eforturile şi vor plăti, în raport cu averea de care dispunea fiecare. Astfel au reuşit să-şi ridice biserica ale cărei cheltuieli au totalizat 68.500 coroane (45.000 coroane – lucrări de construcţii; 10.500 coroane – sculptura; 7.200 coroane – pictura; 5.800 coroane – auritura).
Se poate spune că ctitorii acestei biserici sunt toţi românii ortodocşi din Sânnicolau Mare.
Planul de construcţie a fost întocmit de arhitectul IOAN ALK, care a şi coordonat executarea lucrărilor. Biserica este zidită din cărămidă arsă, în stil baroc vienez, obişnuit în Banat. Planul bisericii este cruciform – trefiat. Turnul este construit din cărămidă şi lemn, acoperit cu tablă zincată. Bolta semicilindrică “Berceaux” este din cărămidă acoperită cu ţiglă solzi. Pictura murală în ulei a fost executată între anii 1900-1903 şi este opera pictorului academic român IOAN ZAICU din Jimbolia, ultima figură marcantă a artei bănăţene de dinainte de război.
Iconostasul din lemn a fost sculptat de către NESTOR BUSUIOC şi fiul său IOSIF, originari din Berlişte, care au sculptat şi întreg mobilierul din biserică. Aurirea iconostasului a fost executată de EUGEN SPANG.
Biserica a fost târnosită pe 8 septembrie 1903 de către episcopul IGNATIE PAP al Aradului, dată din care fruntaşii Sânnicolaului Mare au făcut o zi de aleasă sărbătoare naţională.
În turnul bisericii au fost aşezate dintru început patru clopote, turnate la o fabrică din Budapesta, cel mai mare având 1070 kg, fiind singurul care se mai păstrează, Celelalte au fost recluzionate în anul 1916 de către comandamentul armatei austro – ungare, fiind înlocuite cu altele trei, procurate printr-o firmă din Ghiroc, aduse în biserică şisfiinţite ca atare doar în anul 1925.
În anul 1930 a fost instalat în turnul bisericii orologiul, cumpărat cu 70.000 lei, bani din vistieria bisericii, orologiu din care astăzi nu se mai găseşte nimic. În anul 1936, pe cheltuiala văduvei MARIA CRIŞAN, recăsătorită PETROV, biserica a fost racordată la reţeaua electrică.
Unii dintre donatori au realizat pe frontispiciul bisericii două basoreliefuri superbe, înfățișându-i pe Sfinții Petru și Pavel. Oamenii priveau cu bucurie spre acea lucrare, pus acolo de mai bine de 20 de ani. Acum, ei nu mai sunt. Sfinții nu mai sunt! Oamenii există și sunt profund revoltați. Unul dintre donatori, care cere păstrarea anonimatului spune: ”Suntem tare necăjiți. Sfinții pentru care au contribuit părinții noștri sunt distruși, vedeți aceste poze? Aruncați în spatele bisericii. De cine? Nu o să credeți. De către chiar protopopul Marius Podereu. Nu știm cum și-a permis asta, biserica asta veche nu este a lui, el doar se laudă în biserică că și familia lui ar da bani. Nu ne interesează lauda lui. Și dacă ar da, să tacă, să fie tainic. Protopopul acesta nu iubește orașul, face toate parcă în ciuda oamenilor. Noi, cei din vatra veche, cum ne numim, nu ne mai regăsim în relația cu biserica din orașul nostru natal. Cerem Mitropoliei Banatului să facă o anchetă și să ne explice cum a fost posibil să distrugă și să arunce, fără știrea donatorilor, lucrarea ce-i înfățișează pe Sfinții Petru și Pavel.”
Oamenii plâng, oamenii se plâng, unii se simt sfidați, au fost ctitori, acum se simt îndepărtați…
Ceea ce este, din păcate, limpede, este o anumită practică a unora dintre oamenii care ar trebui să fie devotați bisericii și credincioșilor, dar care se comportă precum vătafii pe moșia unui boier.
Sânnicolau Mare este o comunitate de mare valoare în peisajul Banatului. Dacă păstorii Bisericii nu se ridică la înălțime așteptărilor oamenilor, sunt modalități de îmbunare.
