Acasă Actualitate În septembrie ar putea (re)începe reabilitarea termică în Timişoara

În septembrie ar putea (re)începe reabilitarea termică în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Deşi guvernul a aprobat fonduri pentru 40 de blocuri, încep lucrările de reabilitare la toate cele 72 rămase în program
În luna mai, guvernul aloca doar aproximativ 200.000 de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor vechi din Timişoara, bani ce nu ar fi ajuns nici pentru o scară de bloc. În Timişoara, 75 de asociaţii de locatari depuseseră toate actele necesare înscrierii în programul naţional de reabilitare termică, iar cota parte pe care guvernul trebuia să o asigure era de aproximativ 20 de milioane de lei. Prin programul de reabilitare, lucrările sunt suportate de guvern (50%), administraţia locală (30%) şi asociaţia de locatari/proprietari (20%). Acum, după numeroase insistenţe pornite dinspre Timişoara spre Ministerul Dezvoltării, a fost aprobat un aport din partea guvernului care ar ajunge teoretic pentru reabilitarea a 40 de blocuri. Cu toate acestea, viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu, spune că vor fi demarate licitaţiile şi execuţia lucrărilor pentru toate cele 72 de blocuri rămase în program.

„Preţurile vor scădea mult în urma licitaţiilor”

„Din suma de 20.306.915 de lei, reprezentând aportul bugetului de stat pentru execuţie la 75 de blocuri, prin realocare, Timişoara a primit 13.701.601 de lei credite de angajament (limita maximă în care se pot contracta lucrări), din care credite bugetare de 4.824.813 lei (limita maximă în care se pot efectua plăţi). Banii reprezintă contribuţia de 50% a guvernului pentru reabilitarea a 40 de blocuri, însă, având proiectarea realizată, considerăm oportun să începem execuţia pentru toate imobilele pe care le-am programat pe 2009. Din cele 75 de blocuri, trei asociaţii nu au transmis actul adiţional semnat, fiind reziliate contractele”, spune viceprimarul Sorin Grindeanu. La licitaţiile organizate în ultima perioadă de primărie, preţurile de execuţie pe care societăţile participante le-au oferit au fost mult sub cele cuprinse în caietele de sarcini, scăzând, în unele cazuri, chiar la jumătate. La fel se va întâmpla şi la licitaţiile pentru reabilitarea blocurilor, unde firmele de construcţii vor veni cu oferte cât mai tentante, crede Grindeanu. Astfel, preţurile scăzând simţitor, banii alocaţi teoretic pentru 40 de blocuri ar putea fi suficienţi pentru reabilitarea tuturor celor 72 de blocuri. Pentru câştigarea licitaţiei de execuţie, preţul oferit are o pondere de 60%, iar 40% contează termenul de execuţie promis de firma participantă. „Am convingerea că prin licitaţii, preţurile vor veni mult sub cele stabilite. Am ca exemplu concret şi licitaţia pentru proiectare şi audit energetic pentru programul de reabilitare, unde preţul câştigător a fost la jumătate. Preţurile vor scădea mult în urma licitaţiilor. În plus, cred că societăţile vor veni cu termene de execuţie foarte scurte. Asta nu înseamnă, însă, că se va face rabat de la calitate”, spune Grindeanu, care invită reprezentanţii tuturor asociaţiilor participante să participe la licitaţii, pentru o cât mai bună transparenţă. În plus, viceprimarul susţine că este absolut normal ca asociaţiile să aibă membri în comisiile de recepţie a lucrărilor. Pentru a lămuri toate lucrurile acestea, Grindeanu doreşte organizarea unei întâlniri, în perioada următoare, cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor de locatari implicate în proiect.

Reabilitare doar cu sisteme omologate

Acelaşi Sorin Grindeanu susţine că există câteva condiţii impuse firmelor de construcţii care vor realiza reabilitarea peste care nu se va trece sub nicio formă cu vedere. Prima este ca sistemele de izolare să fie omologate din punct de vedere tehnic de Ministerul Dezvoltării. În plus, un reprezentant al societăţii producătoare a sistemului respectiv va trebui să facă parte din comisia de recepţie a lucrării. Lucrările ce ar urma să fie realizate în cadrul programului de reabilitare cuprind anveloparea exterioară a blocului, izolarea plafonului şi a porţiunii de sub bloc, schimbarea tâmplăriei pe casa scărilor şi la toţi locatarii.

În septembrie ar putea începe lucrările

Consiliul Local Timişoara a alocat partea de 30%, asociaţiile au făcut dovada că-şi pot plăti partea de 20%, într-un final a alocat şi guvernul banii, astfel că, săptămâna viitoare, licitaţiile pentru desemnarea societăţilor executante vor fi demarate. Respectând paşii legali, ofertele ar putea fi deschise în 1 septembrie, spune Grindeanu, urmând ca execuţia lucrărilor să poată demara la jumătatea aceleiaşi luni. „Vom urgenta cât se poate procedura, evident, respectând paşii legali, pentru a nu intra cu lucările în iarnă”, spune Grindeanu. Cele mai multe blocuri din cele 72 de asociaţii sunt cu patru etaje, astfel că, teoretic, lucrările ar putea fi executate până la sfârşitul anului. Teoria se regăseşte însă foarte rar în practică în România, mai ales când vine vorba de construcţii, astfel că timişorenii sunt încă sceptici când vine vorba de acest aspect.

Comentarii

comentarii