Acasă Politica În Timiş, bucurie la sediile PSD şi PDL, dezamăgire la PNL

În Timiş, bucurie la sediile PSD şi PDL, dezamăgire la PNL

DISTRIBUIȚI
altLa sediul PSD Timiş, rezultatele anunţate duminică la ora 21 le-a adus pe buze un zâmbet de mulţumire social-democraţilor prezenţi. „Suntem deosebit de bucuroşi, am realizat ceea ce ne-am propus, Mircea Geoană a intrat în turul doi. Era una din ţintele noastre. Important este că Traian Băsescu, din 6 decembrie, nu va mai fi preşedintele României. Asta au spus-o sondajele cu mult timp înainte. 70 % dintre români nu-l mai doreau ca preşedinte.

 Cu toate fraudele, cu toate autocarele, microbuzele, maşinile şi tot efortul care l-au făcut astăzi, diferenţa e destul de mică. Ne aşteptam să fie mai mare. Sigur, ea a compensat cu referendumul, pentru că altfel cred că Băsescu avea mult, mult sub 30%. Pentru turul doi, sigur că ne vom mobiliza, vom purta discuţii şi cu ceilalţi colegi, din alte partide şi dacă lucrurile vor merge bine, pe 6 decembrie, vom serba, aşa cum se cuvine, câştigarea alegerilor după cinci ani de haos, de dezastru, de scandal, de dispreţ faţă de ce înseamnă românul, instituţiile statului şi tot ceea ce ştiţi. E o seară minunată pentru noi”, a declarat preşedintele PSD Timiş, senatorul Ilie Sârbu, după aflarea rezultatele exit-poll-urilor. 
 
Democrat-liberalii timişoreni au sărbătorit moderat cu bere şi pomana porcului…
 
Bucurie moderată la sediul PD-L Timişoara imediat după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor pentrualt alegerile prezidenţiale din România. Liderul democrat de Timiş, Constantin Ostaficiuc a aflat rezultatul cu câteva minute înainte ca el să fie afişat pe ecranele televizoarelor. “Insomar s-a făcut iar de râs. Nu este prima oară. Diferenţa între Băsescu şi Geoană este de cel puţin 6 procente”. Potrivit Insomarului, lupta pentru Cotroceni este extrem de echilibrată. Traian Băsescu conduce 32,8 la sută din voturi urmat de Mircea Geoană 31,7% şi Crin Antonescu 21,8 procente. Cel mai bucuros de rzultatul exit-poll-urilor a fost deputatul PD-L, Alin Popoviciu. Acesta s-a agitat, a gesticulat şi s-a bucurat ca şi cum ar fi câştigat premiul cel mare la loto. Democrat-liberalii s-au pregătit de sărbătoare. Sediul lor a fost luat cu asalt de membrii importanţi de partid, ziarişti şi băgători de seamă. Proviziile pentru cheful care nu a mai avut loc aşa cum se preconiza au fost mai multe baxuri de Bere Timişoreana şi platouri cu pomana porcului asortate cu murături. “În ciuda tuturor obstacolelor le mulţumim tuturor. Urmează o nouă repriză şi chiar dacă arbitrul nu ţine întotdeuana cu noi, spectatorii cu toţii, sunt cu noi. Nu cred că asta este diferenţa reală. Cel mai probabil sunt 5-6 procente între Băsescu şi Geoană. Nu cred nici că voturile liberalilor se vor duce spre roşu, spre comunism”.
 
PNL Timiş aşteaptă numărătoarea finală a voturilor
 
altLiberalii din Timiş s-au adunat la sediul PNL duminică seara pentru a vedea rezultatele exit-poll-urilor. La PNL Timiş atmosfera a fost una calmă. Preşedintele PNL Timiş Nicolae Robu a declarat că e foarte trist la aflarea rezultatelor de la exit-poll-uri dar speră ca după numărătoarea finală a voturilor preşedintele PNL Crin Antonescu să se califice în turul doi al alegerilor prezidenţiale. „După cum se cunoaşte, electoratul PNL şi a lui Crin Antonescu merge de obicei la vot după amiaza şi până spre închiderea urnelor, seara. Ştim că au rămas numai în Timişoara, sute, poate mii de studenţi care nu au putut să voteze. Rămânem totuşi cu nădejdea că după numărătoarea finală a voturilor vom avea un scor care să ne califice în turul doi. Rămâne de văzut. Eu personal n-am ce să-i imput preşedintelui nostru Crin Antonescu, a muncit enorm, membri şi simpatizanţi din întreaga ţară au muncit enorm pentru a intra în turul doi. Dacă în România anului 2009 sectorul de excelenţă este turismul electoral, dacă în România voturile se obţin în 2009 în bună măsură cu mici, cu bere, cu bani plătiţi alegătorului este foarte trist”, a spus preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu.
 
 

Comentarii

comentarii