Acasă Actualitate În Timiș, zece noi fluxuri pentru vaccinul AstraZeneca: trei la ISHO, două...

În Timiș, zece noi fluxuri pentru vaccinul AstraZeneca: trei la ISHO, două la STPT, două în Lugoj și câte unul în Moșnița, Giroc și Jimbolia

DISTRIBUIȚI

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că de luni, 15 februarie, vor funcționa alte 180 de cabinete (fluxuri) de vaccinare, odată cu începerea distribuirii vaccinului produs de AstraZeneca. Programările se vor face începând de miercuri, 8 februarie.

Cei care se vaccinează cu serul produs de AstraZeneca trebuie să știe că rapelul se efectuează la opt săptămâni distanță de prima doză administrată. În plus, acesta este recomandat doar persoanelor între 18 și 55 de ani, dar există studii în desfășurare, iar la finalizarea acestora s-ar putea lărgi disponibilitatea vaccinului și pentru alte grupe de vârstă.

„Cele 180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca sunt distribuite după cum urmează: București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița Năsăud (2), Botoșani (3), Brăila (2), Brașov (5), Buzău (3), Călărași (2), Caraș-Severin (2), Cluj (10), Constanța (6), Covasna (2), Dâmbovița (4), Dolj (6), Galați (4), Giurgiu (2), Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomița (2), Iași (8), Ilfov (2), Maramureș (4), Mehedinți (2), Mureș (5), Neamț (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3), Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiș (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3). Acestea vor fi grupate în centrele de vaccinare noi deschise la nivelul fiecărui județ.

Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinare-covid.gov.ro”, transmit reprezentanții CNCAV.

Din cele zece noi fluxuri din Timiș, cinci vor fi operaționale la Timișoara, două în zona periurbană a municipiului, iar alte trei în județ. Mai exact, potrivit DSP Timiș, vor fi funcționale trei fluxuri la ISHO, două în clădirea STPT de pe Intrarea Doinei, două în Lugoj și câte unul în Giroc, Moșnița și Jimbolia.

Comentarii

comentarii