Acasă Economic În urmă cu un secol, începea la Timișoara povestea Pasmatex

În urmă cu un secol, începea la Timișoara povestea Pasmatex

DISTRIBUIȚI

După încheierea primului război mondial și înainte ca Banatul să se unească cu România, în data de 1 iunie 1919, în urmă cu un secol, începea în Timișoara, pe strada Alexandru Odobescu, povestea a ceea ce azi cunoaștem ca fiind Pasmatex – cea mai mare fabrică de țesături înguste din România.

Încercată de o istorie plină de provocări și transformări, compania a supraviețuit în pofida mai multor crize economice, unui război mondial, unei naționalizări, unor comasări și reorganizări succesive, unei revoluții, unei reprivatizări, unei perioade lungi de tranziție și unei globalizări accelerate.

Astăzi, pe strada Jiul numărul 2 din Timișoara, 160 de oameni contribuie la deservirea unei palete largi de industrii de la înalta modă la industria auto, de la industria militară la industria producției de filme.

Pe 31 mai 2019, Pasmatex SA are bucuria să marcheze primul secol de activitate în industria textilă printr-un eveniment festiv la Opera Națională Română Timișoara alături de clienți, furnizori, angajați, parteneri și prieteni.

Firma timișoreană se alătura astfel unui club select de companii care au trecut proba timpului și au acumulat mai mult de 100 de ani de activitate pe malurile Begăi.

”Creativitatea generează identitate pentru un produs și pentru o companie. Creativitatea este o “țesătura” fermă și totuși delicată între experiență și inspirație, între vechi și nou.

Pasmatex reușește să exprime prin colecțiile sale un sentiment de tradiție cu un parfum constant de prospețime. Atenția față de partea umană din fundația noastră ne ajută să păstrăm aprins focul ce a fost pornit acum 100 de ani.

Un mare mulțumesc orașului Timișoara și timișorenilor care de-a lungul unui secol au contribuit la rezultatele Pasmatex și au dus mai departe o tradiție care astăzi ne face lideri în domeniul nostru în Europa Centrală și de Est”, este mesajul echipei Pasmatex.

 

Comentarii

comentarii