Acasă Actualitate În Vinerea Mare, măicuțele de la mănăstirea Timișeni-Șag au înroșit o mie...

În Vinerea Mare, măicuțele de la mănăstirea Timișeni-Șag au înroșit o mie de ouă

DISTRIBUIȚI

O mie de ouă au înroșit măicuțele pentru Paști la mănăstirea Timișeni-Șag. Măicuțele vor pune aceste ouă pe masa de Paști și le vor da oamenilor nevoiași. Măicuțele au înroșit ouăle în Vinerea Mare, cum fac de ani buni, în bucătăria mănăstirii. Au folosit foi de ceapă roșie pentru a le colora.

Încă de vineri, de dimineață, măicuțele s-au apucat de treabă în bucătăria mănăstirii, înroșind ouăle în oale mari, care clocoteau pe soba din încăpere.

În urmă cu peste două mii de ani, atunci când Iisus Hristos a fost răstignit, Maica Domnului a așezat un coș de ouă lângă cruce, iar când Mântuitorul a fost împuns în coastă și i-a curs sânge ouăle s-au înroșit.

„O altă tradiție mai spune că Maria Magdalena a înroșit un coș de ouă și le-a dus în cinstea lui Pilat, pentru trupul de pe cruce al lui Iisus Hristos cel răstignit. Pilat, uimit de acea minune, i-a dat trupul de pe cruce al lui Iisus din Nazaret ca să-l îngroape”, a spus maica stareță de la Mănstoirea Timișeni-Șag.

 

 

Comentarii

comentarii