Acasă Actualitate Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor. Programul manifestărilor, la Timișoara

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor. Programul manifestărilor, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Joi, 2 iunie 2022, de Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor,  la ora 12.00, toate clopotele bisericilor ortodoxe din Mitropolia Banatului vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.

În Timișoara, manifestările vor avea loc la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului și la monumentul Crucificării, din fața locașului. Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului va avea loc la catedrală și va fi susținută de ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, de la ora 9.30.

De la ora 12.00 va avea încă o scurtă slujbă de pomenire și depuneri de coroane de flori la monumentul Crucificare.

La 13.35, va avea loc altă slujbă de pomenire și depuneri de coronae la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnităţii naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unităţii statului și apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru.

Comentarii

comentarii