Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, așa cum mai este numit evenimentul, este sărbătoarea care prăznuiește răstignirea Mântuitorului Iisus. Este considerată ziua care vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.
Ziua de 14 septembrie marchează două evenimente importante în lumea creștină, mai exact: Aflarea Crucii și Înălțarea ei în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.
Aducerea Sfintei Cruci de la perși a fost în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a așezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sărbătoarea aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”.
Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce.
În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.
Cel mai urmat obicei de sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci este acela de a ține post negru, deoarece ziua este prăznuită în amintirea patimilor lui Hristos pe Golgota. Preoții recomandă postul pentru a ne aduce aminte de durerea și Moartea Domnului. Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morții și păcatului.
În Ziua Înălțării Sfintei Cruci se citește în biserică Sfânta Liturghie Evanghelia din Vinerea Mare, în care este prezentată toată durerea de pe Golgota.
Însă, persoanele care nu pot ține post aspru, sunt îndemnate să se roage și să se abțină de la anumite mâncăruri de dulce. O superstiție din popor cu privire la sărbătoare, spune că nu sunt bune pentru consum în această zi fructe precum pepeni, struguri sau prune, alimente care au în interior semnul Sfintei Cruci.
Pentru că sărbătoarea Sfânta Cruce marchează începutul toamnei, astăzi se spune că este ultima zi în care se mai pot aduna plante de leac.
Tot astăzi, creștinii pot duce flori și busuioc la biserică pentru a fi sfințite și păstrate ulterior în casă, la icoane ori în locuri ferite de lumină.
Se spune că florile sfințite protejează casă și pot fi folosite drept leacuri de vindecare. Busuiocul sfințit astăzi se pune și în vasele de apă ale păsărilor din ogradă, pentru a le feri de boli, dar și la streșinile caselor, pentru a proteja locuința de rele.
Potrivit tradiției, de Ziua Crucii se închide pământul și vor pleca insectele, reptilele rămase din timpul primăverii și verii. De acum, se culeg viile, iar ultima tufă de vie nu trebuie culeasă, ci lăsată ofrandă pentru păsările cerului. Tot de acum începe și bătutul și culesul nucilor.
Rugăciunea care se rostește de Înălțarea Sfintei Cruci: “Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin. În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viața veșnică îmi dăruiește. Amin”.
Comentarii
comentarii