Acasă Administraţie Încă un mandat de 4 ani pentru conducerile societăților lugojene „Salprest” și...

Încă un mandat de 4 ani pentru conducerile societăților lugojene „Salprest” și „Meridian 22”

DISTRIBUIȚI

Groza si GheraConducerile celor două societăți lugojene „Salprest” și „Meridian 22”, care au ca acționar unic Consiliul Local Lugoj, au mai primit un mandat de patru ani. În ultima ședință, consilierii lugojeni au aprobat, cu 11 voturi „pentru” și șase „abțineri” (consilierii PNL și independenții), cele două hotărâri inițiate de primarul Francisc Boldea, privind numirea membrilor consiliilor de administrație la cele două societăți care se ocupă de salubrizarea orașului și de asigurarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare pe raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Lugoj. Astfel, începând cu data de 1 februarie, din Consiliul de administrație al societății „Meridian 22” fac parte: Iosif Groza (directorul general al societății), Daniel-Adrian Florea, Ioan Adrian Ștef, Adrian Serendan, Arabela-Anamaria Cireșan, Constantin Udrescu și Voichița-Ofelia Coțolan, cărora li s-a reînnoit mandatele. Și la societatea „Salprest” au fost reînnoite mandatele membrilor Consiliului de administrație: Mircea Nicolae Ghera (director general), Abin Cania, Ion Amza, Marian Barbu Țigriș, Niculae Dumitrache, Dan Ciucu și Cristian-Teofil Indricău. Totodată, a fost stabilită și îndemnizația lunară netă pe care o vor primi membrii consiliilor de administrație: 7% din îndemnizația fixă lunară a directorului general al societății. Îndemnizația lunară se va acorda proporțional cu activitatea desfășurată. În termen de 90 de zile de la data numirii, consiliile de administrație ale celor două societăți vor trebui să elaboreze și să prezinte spre aprobare Consiliului Local Lugoj planul de administrare.

Comentarii

comentarii