Acasă Eveniment Incendiile devastează Valea Almăjului

Incendiile devastează Valea Almăjului

DISTRIBUIȚI

Superba Vale a Almăjului, din Caraș Severin, a rămas una dintre cele mai pure zone din România, cu Nera, râul legendar pe care-l caută bănățenii, cu pădurile virgine (acum, zone protejate), cu tot spectacolul oferit de Dumnezeu.

Recent, din păcate, au izbucnit focuri și pe Valea Almăjului. Grupuri de tineri instalați în tabere improvizate au ”răpit” din timpul programului, s-au refugiat la o țigară, două, nouă… le-au lăsat aruncate aiurea, apoi, desigur, vântul prea cald a avut grijă să întețească situația fierbinte. Și, gata, focul mare a speriat lumea din zonă, s-au adunat oameni cumsecade, au adus apă din Nera, au stins focul, în vreme ce Pompierii din Bozovici, cu lentoarea ”potrivită” au ajuns după… 30 de minute. Au (mai) stins, și ei, urmele focurilor, lucru necesar.

Oamenii nu mai sunt atenți la propriile vieți, nu mai au educația responsabilității, nu mai înțeleg natura, pentru că nu-l mai știu pe Dumnezeu. Anul acesta, 2021, a fost unul al focului, la propriu, și la figurat. Nu ne mai sperie apele, sunt prea multe focuri.

”Bată-l focul!” este expresia cuiva supărat – nevoie mare, pe câte cineva… Ce grea vorbă! Habar nu avem!

Să stingem focurile! Să nu le mai pornim!

 

 

 

 

Comentarii

comentarii