Un incendiu cu degajare mare de fum a izbucnit, miercuri seară, la fabrica de mezeluri a companiei Smithfield din Timişoara, de pe strada Polonă, nr 4. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind apoi transportate la spital, iar în total 169 de angajaţi au ieşit din imobil în siguranţă.
”Am fost solicitaţi să intervenim la un operator economic de pe strada Polonă, nr 4, din Timişoara, pentru o degajare masivă, existând posibilitatea ca în interior să fie persoane surprinse. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 5 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, 3 echipaje SMURD şi un efectiv de 35 de pompieri”, a anunţat ISU Timiş.
Incendiul se manifesta cu fum, fără flacără, la o fabrică de mezeluri aflată la marginea oraşului Timişoara.
”Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că există o degajare mare de fum, fără flacără, la o hală de procesare cu o suprafaţă de aproximativ 3000 mp. S-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul halei pentru identificarea posibilelor victime şi focarelor.
A fost identificată o femeie, conştientă şi cooperantă, care a fost scoasă de către pompieri şi predată unui echipaj medical.
”De asemenea, alte 4 persoane care s-au autoevacuat din zona inundată de fum au primit îngrijiri medicale de la echipajele sosite la faţa locului. Cele 5 persoane au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate”, a mai precizat ISU Timiş.
Din primele informaţii, pe tura de serviciu se aflau 169 de angajaţi care s-au autoevacuat în siguranţă, scrie news.ro.
”În acest moment a fost identificat un focar de incendiu, se lucrează pentru lichidarea acestuia”, potrivit ISU Timiş.
UPDATE – După aproximativ două ore şi jumătate de la izbucnirea incendiului la fabrica de mezeluri din Timişoara, focul a fost lichidat.
”La ora 22:57 incendiul a fost lichidat. Pompierii lucrează în continuare pentru evacuarea fumului, identificarea focarelor ascunse şi înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Focarul de incendiu s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp”, precizează ISU Timiş.
În urma incendiului au ars mase plastice, material lemnos şi alte materiale.
Urmează ca pompierii să stabilească de la ce a pornit focul.