Acasă Actualitate Încep lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara, după o...

Încep lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara, după o întârziere de 18 ani

DISTRIBUIȚI

După o întârziere de 18 ani, lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara sunt gata de start. Constructim, compania care a câștigat și cea de-a doua licitație, a demarat organizarea de șantier.

„CONSTRUCTIM S.A. a început, săptămâna aceasta, organizarea de șantier pentru reabilitarea Gării de Nord din Timișoara, una din cele mai importante porți de intrare în oraș. La aproape 18 ani de la prima încercare de modernizare a acesteia, lucrările au primit undă verde”, a transmis compania timișoreană.

Lucrările de modernizare vizează refacerea fațadei, a peronului 1, care va fi pavat cu plăci de granit și cu plăci speciale denivelate pentru nevăzători. Vor fi montate și panouri fotovoltaice pentru producerea de energie. În fața gării se va amenaja o piață și va fi reabilitat și subpasajul pietonal.

Costul total al lucrărilor este de 24,3 milioane de lei, mai mare decât cel din 2020, de la semnarea contractul, când era de 20 de milioane de lei. Creșterea se datorează scumpirii materialelor de construcții. Termenul de finalizare a lucrărilor este vara anului viitor.

Comentarii

comentarii