Acasă Eveniment Începe greva la Primăria Timişoara

Începe greva la Primăria Timişoara

DISTRIBUIȚI

În 2 februarie
“În 12 februarie, va fi declanşată greva generală pe termen nelimitat, de către angajaţii din administraţie din Timiş şi din întreaga ţară ”, a declarat Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Liber din Primăria Timişoara.

“Ca urmare a deciziei luate în Comitetul de Coordonare din data de 27 ianuarie, sindicatele aflate în structura Cartel Alfa Timiş susţin în totalitate revendicările colegilor de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie şi se solidarizează cu calendarul de acţiuni declanşat. Solicită Gvernului României, Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor retragerea Ordinului 34-42 din 11 ianuarie 2010, privind monitorizarea şi controul aplicării Legii 330 din 2009, care generează nemulţumiri şi discriminări, în rândul salariaţilor dacă va fi aplicată în forma actuală”, a spus Ştefan Gogoşanu, preşedintele Cartel Alfa Timiş.

Nemulţumiri, nemulţumiri
În data de 2 februarie, va fi o grevă de avertisment, cu întreruperea activităţii timp de două ore, la începutul programului de lucru, la Primăria Timişoara şi în toată administraţia locală din România. “De asemenea, în 9 februarie va avea loc pichetarea Ministerului Administaţiei şi Internelor (MAI) şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, iar în 12 februarie, va fi declanşată greva generală pe termen nelimitat, de către angajaţii din administraţie din Timiş şi din întreaga ţară ”, a declarat Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Liber din Primăria Timişoara. Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie susţine că celelalte forme de protest anunţate, mitinguri în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi pichetarea prefecturilor, vor fi programate în funcţie de evoluţia evenimentelor din această perioadă. “Până la această dată nu am primit niciun răspuns şi nici nu am văzut vreo reacţie favorabilă la demersurile noastre din partea M.A.I. şi a Guvernului României. Din aceste motive, Biroul Executiv al F.N.S.A. a hotărât să trecem la acţiuni de protest”, se arată în comunicatu FNSA. Sindicatul Pro A.S. şi Federaţia Pro Asistenţă Socială ce reprezintă funcţionari publici, personal contractual (inclusiv asistenţi maternali profesionişti) din direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, centrele medico-sociale şi administraţii social comunitare, protestează, de asemenea, vis-a-vis de măsurile Guvernului României prin care circa 3.000 de persoane din domeniu vor trebui disponibilizate.

Comentarii

comentarii