Acasă Cultura Începe Noaptea filosofiei la Timișoara! Programul

Începe Noaptea filosofiei la Timișoara! Programul

761
DISTRIBUIȚI

Bănățenii sunt invitați la Noaptea Filosofiei 2021, la Timișoara! Institutul Francez din Timișoara vă invită să vedeți filosofia într-o nouă lumină – noaptea!

Institutul Francez din Timișoara vă provoacă, pe 25 iunie, la o noapte de reflecție după această perioadă năucitoare prin care am trecut cu toții. Noaptea Filosofiei – un eveniment de amploare internațională, care a cunoscut un enorm succes la Paris, Londra, Berlin sau New York – ajunge astfel pentru prima oară și în România, în viitoarea Capitală Europeană a Culturii 2023.

Inițiativa îi aparține noii directoare a Institutului Francez din Timișoara, Tilla Rudel, care a organizat anterior cinci ediții ale evenimentului la Tel Aviv. „Scopul este de a arăta filosofia într-o altă lumină – noaptea.” De aceea, întregul eveniment este gândit ca un parcurs nocturn, filosofic și festiv, care pornește de la Institutul Francez spre alte trei locații din oraș: Faber, La Două Bufnițe și Facultatea de Arte, unde, cu participarea extraordinară a unor filosofi și intelectuali din România, Franța, Germania și Belgia, se vor desfășura dezbateri, conferințe, proiecții, spectacole și performance-uri.

Printre cei peste 30 de invitați selectați de curatorii evenimentului – Joseph Cohen, Raphael Zagury-Orly și Cornel-Florin Moraru – se numără: Monique Canto-Sperber, Jean-Luc Marion, Barbara Cassin, Alain Fleischer, Gisèle Sapiro,  Edwige Chirouter, Nicolas de Warren, Manon Garcia, Emanuele Coccia, Jochen Hörisch, Susan Neiman, Jochen Hörisch, Susan Neiman, Ciprian Mihali, Cristian Iftode, Doru Căstăian, Florin Lobonț, Claudiu Mesaroș, Oana Camelia Șerban, Ruxandra Demetrescu.

„Această primă Noapte a Filosofiei la Timișoara marchează o veritabilă dorință de a gândi complexitatea actualității noastre la timpul prezent și puși în fața unor crize. Iar acest lucru nu se întâmplă doar din dorința de a filosofa, ci pur și simplu pentru a propune piste de reflecție diferite, traiectorii neașteptate ale gândirii pentru epoca și viitorul nostru. Astfel, împreună cu invitații noștri, numeroși filosofi, oameni de știință, artiști, teoreticieni, politologi sau sociologi de notorietate internațională, vom aborda teme arzătoare care nu au nevoie decât să fie privite dintr-o altă perspectivă, cu alte metode teoretice și practice” declară Joseph Cohen și Raphaël Zagury-Orly.

„Prin prelegerile și dezbaterile ce vor avea loc, ne-am propus să punem în lumină atât rolul practic al filosofiei în viața fiecăruia dintre noi, cât și modul în care, prin ea, putem construi o societate mai echilibrată și să pregătim un viitor pentru care, din punct de vedere biologic, nu suntem pregătiți: un viitor în care inteligența artificială se împletește cu inteligența naturală și noile tehnologii vor schimba radical modul în care trăim și ne raportăm la viață.” completează Cornel-Florin Moraru.

Tematicile abordate sunt diverse, mergând de la artă la ecologie, de la etică la politică și religie, atingând problemele acute ale societății de azi, precum:  raportului cu mediul nostru natural și societal; etica inteligenței artificiale; consimțământ, etică și sex; libertatea de exprimare în epoca „fake news-urilor”, a conspiraționismului și a populismul; rolul artei în societățile noastre; filosofia modei; statutul religiei în diferitele organizații politice; relația cu istoria noastră comună, cu trecutul nostru european și cu viitorul nostru în lume.

Pentru că filosofarea este o abilitate înnăscută a celor mici, în cadrul evenimentului vor avea loc ateliere de filosofie care le sunt special dedicate copiilor și adolescenților.

O serie de evenimente speciale completează programul Nopții Filosofiei la Timișoara: o conferință performativă despre DJ-ing cu unul dintre cei mai apreciați DJ din România, un spectacol de dans, precum și câteva proiecție de film inedite.  Programul complet este disponibil pe site-ul Institutului Francez, iar informații în timp real sunt transmise pe pagina sa de Facebook.

 

Despre curatorii Nopții Filosofiei la Timișoara

Raphael Zagury-Orly este un filosof francez, profesor de filosofie la Institut Catholique de Paris,  Director de Programe la Collège International de Philosophie (Paris) și cercetător asociat la Centrul de cercetare despre arte și limbaj (Paris).

Joseph Cohen este un filosof francez, profesor la University College Dublin (Irlanda) Ca profesor, a fost invitat în numeroase universități și centre de cercetare europene din Germania, Italia sau Franța.

Cornel-Florin Moraru este doctor în filosofie, lector la Universitatea Națională de Arte din București, unde predă filosofia artei, estetică, istoria filosofiei și etică academică, fiind directorul departamentului „Teorie, Cercetare”. Acesta este realizatorul singurei emisiuni dedicate filosofiei din peisajul radiofonic românesc: „Izvoare de filosofie”, difuzată de Radio România Cultural.

Organizator: Institutul Francez din România la Timișoara

Cu sprijinul: Akwel, Everience

Parteneri culturali: Timișoara 2023, Primăria Timișoara, La Două Bufnițe, Facultatea de Arte și Design, Faber.community, Centrul Cultural German din Timișoara

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România

PROGRAM NOAPTEA FILOSOFIEI LA TIMIȘOARA

Evenimentele se desfășoară în limbile română, franceză sau engleză, după cum o indică titlul.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

La Institutul Francez

18:30 Deschiderea oficială

Filosofia în viața de zi cu zi. Dimensiunea practică și terapeutică a filosofiei (RO)

Cu: Cristian Iftode, Sandu Frunză (online), Laurențiu Staicu (online), Florin Lobonț

20:00

 

Un alt fel de a gândi. Postcolonialismul și raționalitatea non-europeană (RO)

Cu: Oana Camelia Șerban

History Supposes Justice (EN)

With: Raphael Zagury-Orly, Joseph Cohen

 

 

21:00

 

Critique of Paranoid Unreason (EN)

With: Nicolas de Warren (online), Raphael Zagury-Orly, Joseph Cohen

Dorința de perfecțiune și ameliorarea biologică. Suntem pregătiți pentru viitor? (RO)

Cu: Doru Căstăian, Emilian Mihailov

 

 

22:00

 

On Revelation (EN)

With: Jean-Luc Marion (online), Nicolae Turcan, Sergiu Sava

Les valeurs sous oxygène : crise de panique au temps du Covid (FR)

Avec: Monique Canto-Sperber, Ciprian Mihali

 

23:00

 

2Pasolini (montaj final, 10′). Proiecție de film și discuție (RO)
Cu: Andrei Ujică – autorul, Cornel-Florin Moraru

Despre Deliberarea lui Gerard de Cenad (RO)

Cu: Claudiu Mesaroș

 

 

 

La Faber

19:00

Olive Trees, pillars of time. Film projection and discussion (12′, EN subs)

With: Alain Fleischer – the author, Cristian Blidariu

20:00

Unde te vezi peste 5(0) de ani? Despre relația om-robot și etica viitorului (RO)

Cu: Radu Uszkai, Mihaela Constantinescu

 

21:00

DJing-ul – un alt fel de a privi muzica (RO)

Conferință performativă cu: Cornel Moraru, DJ Undoo

 

22:00

Connecting pleasures

Spectacol de dans contemporan Unfold Motion

 

La Două Bufnițe

20:00

La liberté d’expression : une belle idée du passé? (FR>RO)

Avec: Monique Canto-Sperber

 

21:00

Vocabulaire européen des philosophies (FR)

Avec: Barbara Cassin (onlinr), Anca Vasiliu (online), Alexander Baumgarten (online), Claudiu Mesaroș

 

22:00

Encounters Of Labor, Art and Money – The Aesthetics of Marx (EN)

With: Jochen Hörisch (online), Dragoș Grusea

 

23:00

Why Hate Speech is Performative?  (EN)

With: Gisèle Sapiro (online, transmisiune live în librărie)

 

 

 

La Facultatea de Arte și Design

19:00

Concepte în imagini. Relația filosofiei cu arta din Antichitate în Contemporaneitate (RO)

Cu: Diana Marincu, Mara Rațiu, Ruxandra Demetrescu (online), Cornel Moraru

 

20:00

Why do We Build Homes? (EN)

With: Emanuele Coccia (online), Liliana Mercioiu

 

21:00

J’ai retrouvé Christian B. (90′, english subtitles) Film projection and discussion

With: Alain Fleischer – the author

 

Online pe pagina de Facebook a Institutului Francez Timișoara

00:00

Is Consent the Key to Ethically Good Sex? (EN)

With: Manon Garcia, Miruna Vlada

 

00:30

Why Postcolonial Anti-Enlightenment Discourse is not a Leftwing Position (EN)

With: Susan Neiman, Oana Camelia Șerban

 

Goûter philo – ateliere filosofice pentru copii și adolescenți

Vineri, 25 iunie, 17h30-18h30: Gôuter Philo – despre libertate (8-13 ani)

Sâmbătă, 26 iunie, 11h00–12h00: Goûter Philo – despre libertate (5-7 ani)

 

 

Comentarii

comentarii