Acasă Cultura Începe Tabăra de pictură de la Băile Calacea. Mesajul către sponsori: ”Pentru...

Începe Tabăra de pictură de la Băile Calacea. Mesajul către sponsori: ”Pentru 1000 lei se oferă un tablou”

DISTRIBUIȚI

Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, prin pictorul Victor Acatrinei,  organizează o nouă ediție a Taberei de pictură de la Băile Calacea 2019, din județul Timiș, începând cu data de 1 septembrie.

”Este a șaptea tabără pe care  o organizez eu consecutiv, la rând. Au fost mai multe ținute înainte să le fac eu. Artiștii plastici vin în tabără de pictură, iar în același timp fac și tratamente balneare.

E foarte bine așa. Au loc două activități în același timp. E un ajutor excelent pentru pictori.

Am fixat data la începutul lunii septembrie, fiindcă nu este aglomerat. În iulie -august, este foarte multă lume. Deja ne-au rezervat căsuțele.

Scopul taberei de pictură este să stimulăm artiștii și să promovăm arta plastică”, a explicat Victor Acatrinei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, care în activitatea lui a pictat peste 1.000 de tablouri și multe dintre acestea se află în colecții private din toată lumea.

Patronii sunt rugați să îi sprijine pe pictori. Orice sumă este bine-venită. Va fi un troc. La fiecare mie de lei, pictorii oferă un tablou în schimb. Informații la tel: 0720.76.26.45.

Comentarii

comentarii