Acasă Actualitate Închirierea unui spaţiu către APCAN a produs discuţii în plenul CJ Timiş

Închirierea unui spaţiu către APCAN a produs discuţii în plenul CJ Timiş

159
DISTRIBUIȚI

Consilierii judeţeni s-au împotmolit în şedinţa de plen la un proiect care prevedea aprobarea închirierii unui spaţiu în Palatul Administrativ (sediul consiliului judeţean) către SC APCAN SA Timişoara. APCAN este o societate constituită în anul 2001, prin asocierea dintre Consiliul Judeţean Timiş şi consiliile locale, în care CJ Timiş deţine 91,42 la sută din capitalul social şi care are printre altele ca obiect de activitate “gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuţia în mediul rural”. Preşedintele consiliului de administraţie al APCAN este fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Marius Popovici. Acesta a şi făcut o declaraţie, cu ceva timp în urmă, atunci când a avut loc adunarea generală APCAN, cu privire la lucrările ce au fost făcute de această societate şi, în acelaşi timp, spunea că banii de la CJ Timiş nu mai vin.
“APCAN a sprijinit primăriile judeţului membre cu bunuri de peste trei milioane de lei, constând în pompe submersibile, conducte pentru alimentare cu apă, apometre şi robinete pentru branşamente de apă şi altele”, spunea Marius Popovici.
Însă, în plen consilierii judeţeni au cerut clarificări cu privire la activitatea acestei societăţi.
Mai mult, consilierul judeţean Viorel Sasca, preşedintele comisiei economice solicita ca închirierea să fie până în data de 30 iunie 2009, cerând clarificări în ceea ce priveşte activitatea societăţii.
Urmând ca apoi să se decidă asupra închierierii.
Alţii vroiau contract pe un an de zile, iar alţii se întrebau de ce trebuie contract de închiriere, din moment ce consiliul judeţean deţine peste 90 la sută din capitalul social al societăţii.
“Şi eu m-aş bucura dacă ar fi un an de zile. Eu nu cred că până în 30 iunie toate problemele se pot rezolva. Eu aş dori ca în plenul de pe luna mai comisia economică, împreună cu APCAN să facă o analiză a lucrurilor la nivelul comisiilor.
Suntem acţionari majoritari – 91 la sută consiliul judeţean. Celelalte sunt comunele şi partea germană. Plenul din luna mai trebuie să aibă în faţă analiza de la APCAN”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.
Până la urmă s-a votat ca spaţiul să fie închiriat pe un an către APCAN, iar în următorul plen să fie prezentată o analiză a acestei societăţi. “Viorel Sasca abordează cu răutate şi resentimente un proiect al Consiliului Judeţean Timiş, în speţă APCAN, care, pe lângă faptul că nu primeşte, deja în al doilea an, mărire de capital, se mai leagă şi de un spaţiu extrem de mic în care stau cei doi angajaţi ai APCAN. Culmea, şi o angajată a consiliului judeţean stă în acelaşi spaţiu.
În loc să caute luptă politică împotriva adversarilor, o face cu foştii colegi.
APCAN a trecut prin verificarea auditului de la CJ Timiş şi a Curţii de Conturi şi este în ordine.
Dacă creează adversităţi faţă de activitatea APCAN, dă de fapt în cele 66 de primării membre ale APCAN.
Eu nu sunt retribuit, nu am fost vreodată, o fac benevol.
Este absolut de neînţeles poziţia lui Sasca. Toţi consilierii sunt pentru sprijinirea în continuare a APCAN, cu excepţia lui Viorel Sasca”, spune Marius Popovici.
“Ceilalţi membri ai comisiei economice au cerut lămuriri.
El a fost invitat de două ori şi nu şi-a făcut timp. Eu, personal, am discutat cu el.
Chiar domnul secretar a spus că aşa ceva nu se încadrează. El interpretează ca şi cum eu aş avea ceva împotrivă. Să vină să-şi rezolve problema. Unii consilieri au zis: ce rost mai are APCAN?
Eu am zis că a avut o contribuţie importantă, că a adus fonduri din Germania.
Să vină pregătit. Noi am făcut o majorare de capital, acolo. Banii daţi de noi au trecut la primării.
I-a cerut preşedintele consiliului judeţean ca, până la sfârşitul lunii mai, să lămurească aceste probleme. Vreau ca APCAN să continue, dar trebuie să se lămurească problemele astea”, a spus consilierul judeţean Viorel Sasca.

Comentarii

comentarii