Acasă Actualitate Incident grav la Maternitatea Odobescu din Timișoara: o bucată de tavan s-a...

Incident grav la Maternitatea Odobescu din Timișoara: o bucată de tavan s-a prăbușit. Solicitare de relocare de urgență a pacientelor

DISTRIBUIȚI

Panica a cuprins personalul și pacienții Maternității Odobescu din Timișoara după ce, pe 1 decembrie, o bucată de tavan s-a prăbușit în baia din vecinătatea sălii de naștere, la etajul secției de Neonatologie. Din fericire, nicio persoană nu se afla în interior în momentul incidentului. Incidentul a fost ținut ascuns de primarul Dominic Fritz și a ajuns public doar datorită unor persoane internate în spital, care au contactat presa.

Starea avansată de degradare a clădirii, în care nu s-au mai făcut investiții majore de decenii, este considerată principala cauză a acestui eveniment. Situația scoate la lumină lipsa unei soluții viabile pentru îmbunătățirea condițiilor din maternitate, în contextul în care proiectul unei noi unități pe Calea Bogdăneștilor, inițiat de fosta administrație, a fost abandonat de actuala conducere a Primăriei Timișoara.

Solicitare de relocare de urgență

Potrivit unui document semnat de directorul general al Administrației pentru Sănătate și Educație din Primăria Timișoara, Georgeta Radu, și viceprimarul Ruben Lațcău s-a solicitat mutarea imediată a mamelor, nou-născuților și personalului medical în spațiile disponibile ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, aflat tot în subordinea Primăriei Timișoara.

Dat fiind pericolul iminent generat de starea avansată de degradare a clădirii deţinute în coproprietate, în care îşi desfăşoară activitatea secţiile de Obstetrică şi Neonatologie, propunem relocarea de urgenţă a pacienţilor şi a personalului medical şi auxiliar. Ulterior, va trebui identificată o soluţie optimă pentru funcţionarea acestor secţii”, se arată în solicitarea citată de cotidianul Renașterea Bănățeană.

Opt mame cu copii au fost relocate

Conform directorului medical al Spitalului Municipal Timișoara, Mădălin Mărgan, opt mame cu copii au fost relocate în alte părți, la Spitalul de Copii Louis Țurcanu și la Maternitatea Bega, în funcție de gravitatea situației, însă 40 de mame se află în continuare în imobil.

”Se va închide temporar activitatea în saloanele unde a avut loc incidentul și se va face expertiza tehnică, apoi, se vor decide pașii ce vor fi urmați: dacă intră în renovare completă sau se pot face doar de întăriri ale structurii. Pentru rezolvarea cazului, participă toți factorii de decizie, împreună cu reprezentanții Primăriei Timișoara și ai celor două spitale”, ne-a declarat Mărgan.

“Aşteptăm să vedem care este rezoluţia finală a inginerilor de structură şi în funcţie de asta, vedem ce lucrări trebuie făcute”, a declarat și Flavia Zară, managerul Spitalului Municipal Timişoara.

Critici privind gestionarea situației

Imaginile cu tavanul prăbușit, trimise redacției Opinia Timișoarei de un cititor, ilustrează starea critică a infrastructurii. Incidentul readuce în discuție nevoia urgentă de investiții în sănătate și acuză lipsa de acțiune a administrației locale. În timp ce fostul proiect al noii maternități includea teren alocat și documentație tehnică, actuala administrație nu a continuat inițiativa.

Deocamdată, Primăria Timișoara nu a oferit un răspuns oficial cu privire la măsurile concrete pentru remedierea situației sau relocarea secțiilor afectate.

Comentarii

comentarii