Polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar Timișoara s-au autosesizat vineri, 20 iunie 2025, în urma unei înregistrări video publicate pe o rețea de socializare în data de 18 iunie. Clipul, postat de o tânără de 23 de ani, surprinde un incident petrecut într-un foișor aflat în incinta centrului universitar, în care aceasta susține că a fost agresată verbal de către o persoană necunoscută.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoarea postării și au invitat-o la sediul unității pentru clarificări privind cele relatate în materialul video. Investigațiile au dus, în cele din urmă, la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei: un bărbat în vârstă de 45 de ani, care, potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii incidentului.
Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată pentru consumul de alcool în spațiul public, adresarea de cuvinte jignitoare, provocarea de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice, în conformitate cu Legea nr. 61/1991, republicată.
IPJ Timiș reamintește cetățenilor că astfel de comportamente nu sunt tolerate, iar autoritățile intervin prompt pentru a menține ordinea și siguranța publică în spațiile universitare.