O armată de consilieri, altă armată de ”profesioniști”, armate de oameni fideli, bine plătiți din bani publici, și nimeni nu a observat la vreme ce gafă au făcut ”experții” domnului Dominic Fritz?
Timișoara este, ca oraș cu o reputație europeană, nu de acum, ci de sute de ani, într-o profundă criză de imagine. Străzile sunt pline de noroi, la propriu, că despre cel la figurat am putea scrie sute de pagini, doar într-o zi. Praful rămas din toamnă pe străzile nespălate, necurățate, sub ochiul de ”bun gospodar” al unui ins ce nu are nimic în comun cu Timișoara, este acum, în amestec cu ploaia sau zăpada, un noroi dezagreabil, ce pictează nefericit mașinile, încălțămintea noastră, ba ne mai afectează și tonusul psihic, de prea multă murdărie fără sfârșit. S-ar putea să fie unii care iubesc asta, le place, este de la ei, poate chiar din ograda lor, și reacția lor să fie doar una de apărare, precum a fost o ”mare lucrare de artă” în toamnă, la o expoziție din orașul nostru, prin expunerea hainei mizere a unui cerșetor rrom, pardon, era cărător de fie vechi, adunat de pe peste tot… O fi haina ruptă și murdară vreun mesaj, dar chiar operă de artă? În plus, în fața ”capodoperei” era împrejmuită o așezare ”artistică” de noroi (imală, în graiul bănățean). Dacă acesta este mesajul de reconstruire a imagini orașului nostru iubit, atunci înțeleg de ce este atâta noroi pe străzile Timișoarei…
Străzile murdare, specialiștii administrației locale, picați la materiile principale din școală, moderatorii televiziunilor din București, cu gurile până la urechi, de prea mult râs, amuzați de noi, de timișoreni, pe care nu ne (mai) înțeleg cum de suportăm așa ceva, o listă prea lungă și grea!
”Incompetența ucide”, așa suna un slogan electoral, nu am uitat. Incompetența ne face de rușine! Acesta nu este un slogan, este o constatare dureroasă, pe care o vom transforma în curând, în temă de acțiune!
Comentarii
comentarii