Acasă Actualitate Înfrăţiri între şcoli din Timiş şi din Serbia

Înfrăţiri între şcoli din Timiş şi din Serbia

DISTRIBUIȚI

Propunere…

Timişul a avut întotdeauna o strânsă legătură cu vecinii sârbi. Fiind judeţ de graniţă, în Timiş trăiesc mulţi sârbi şi mulţi români sunt dincolo de graniţă, în Banatul Sârbesc şi nu numai. Prefectul de Timiş Mircea Băcală s-a întâlnit miercuri cu Vladimir Ilici, prefectul Districtului Banatului de Nord (Serbia) şi cu Marijana Ilicin, director al Organizaţiei Turistice Kikinda. S-au abordat teme legate de întărirea colaborării dintre judeţele şi districtele semnatare ale Protocolului de Cooperare dintre instituţiile prefectului din Timiş şi Caraş-Severin respectiv prefecturile districtelor Banatului de Nord, Central şi de Sud din Republica Serbia, încheiat în februarie 2010 la Timişoara, în special  în domeniile turismului şi culturii. 

 
Punct de frontieră
 
Vladimir Ilici s-a interesat de deschiderea unui punct de frontieră care să facă legătura între Timiş şi districtul Banatului de Nord, problemă care se poate realiza după îndeplinirea unor condiţii tehnice (de infrastructură), având în vedere faptul că României i s-a propus aderarea la spaţiul Schengen în anul 2011.  Prefectul Mircea Băcală a făcut şi el o serie de propuneri, printre care şi cea referitoare la realizarea de înfrăţiri între şcoli din judeţul Timiş şi din districtul Banatul de Nord din Serbia. De asemenea, s-a referit şi la dinamizarea colaborărilor care există între localităţi din Timiş şi din Banatul de Nord, cum ar fi cea între Kikinda şi Jimbolia şi sprijinirea de înfrăţiri între noi localităţi. O astfel de intenţie există deja între localităţile Comloşu Mare şi Kikinda. Se mai doreşte şi realizarea unui forum de discuţii pe internet între semnatarii protocolului şi identificarea de proiecte transfrontaliere comune şi scrierea lor pentru a accesa fonduri europene. (A.P.)
 

Comentarii

comentarii