Acasă Actualitate Înjunghiat de colegul de pahar, la Coştei

Înjunghiat de colegul de pahar, la Coştei

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 37 de ani, din Coştei, a fost înjunghiat în noaptea de 30-31 august, în faţa unui bar din localitatea timişeană. Victima, Nelu B., a consumat alcool împreună cu Ioan C., de 49 de ani, din Vatra Moldoviţei (judeţul Suceava), care era angajat ca boitar la o stână din Coştei. La un moment dat, în urma unor discuţii în contradictoriu şi ameţiţi de aburii alcoolului, cei doi colegi de pahar au ieşit din bar, moment în care boitarul a scos un cuţit cu care i-a aplicat trei lovituri lui Nelu B., în zona toraco-abdominală. Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar agresorul a fost reţinut de poliţişti. Ioan C. este cercetat penal, urmând ca în funcţie de starea sănătăţii victimei să se stabilească încadrarea juridică a faptei.

Comentarii

comentarii