Acasă Actualitate Institutul Național al Patrimoniului a terminat documentația proiectului de restaurare a Castelului...

Institutul Național al Patrimoniului a terminat documentația proiectului de restaurare a Castelului Huniade, CJ Timiș o va prelua

DISTRIBUIȚI

Proiectul pentru restaurarea și punerea în valoare a Castelului Huniade a fost finalizat, iar acum Institutul Național al Patrimoniului, care a realizat și finanțat lucrarea, este gata să îl predea celor de la Consiliul Județean Timiș. Aleșii județeni au aprobat miercuri prelungirea protocolului cu institutul, cel precedent fiind depășit, după ce obținerea avizelor de la Comisia Națională a Monumentelor a întârziat tot proiectul.

Institutul Național al Patrimoniului a reușit în sfârșit să finalizeze documentația aferentă realizării documentației legate de etapa DALI, necesară pentru demararea efectivă a restaurării castelului. Între Institut și CJT exista deja un protocol, dar valabilitatea acestuia a expirat. Administrația județeană a aprobat miercuri prelungirea acordului și, deci, preluarea proiectului. De vină pentru întârziere au fost birocrații de la București, de la Comisia Națională a Monumentelor.

”Prin acest protocol de colaborare, Institutul Național al Patrimoniului se obliga să achiziționeze servicii de proiectare pentru elaborarea studiilor de fundamentare și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru restaurarea și punerea în valoare a imobilului monument istoric Castel Huniade.  Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de 2 ani de la data semnării, perioadă care a fost depășită, datorită întârzierii obținerii avizelor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice – Secțiunea Tehnică de Arhitectură și Inginerie și a Comisiei Naționale de Arheologie. Documentația a fost înaintată către Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Culturii, în vederea analizării și avizării. După emiterea avizului de specialitate de către CTE-MC și după plata integrală a serviciilor de proiectare, Institutul Național al Patrimoniului, va depune diligențele necesare pentru a asigura transferul către Consiliul Județean Timiș a documentației complete, în baza prevederilor cuprinse în Protocolul de colaborare încheiat între cele două instituții”, se spune în protocolul aprobat de plen.

Comentarii

comentarii