Acasă Actualitate Întâlnire ecumenică, pentru unitatea creștinilor, la Lugoj

Întâlnire ecumenică, pentru unitatea creștinilor, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor va fi celebrată și în acest an printr-o întâlnire ecumenică, la Lugoj. Liderii comunităților religioase din Lugoj se vor reuni împreună cu credincioșii la un ceas de rugăciune și meditație pentru unitate și frațietate luni, 22 ianuarie, de la ora 17, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” este celebrată începând din anul 1968, în perioada 18-25 ianuarie, de către bisericile creştine din întreaga lume. Anul acesta manifestările se desfășoară sub îndemnul scripturistic „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău (…) și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (cf. Luca 10,27). În Lugoj „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a fost celebrată, începând din anul 1997, prin întâlniri ecumenice organizate la Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009, 2016 și 2023), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010 și 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011 și 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006, 2012 și 2019), Biserica Creştină Baptistă „Harul” (2001, 2007,  2013 și 2020), Biserica Penticostală „Filadelfia” (2014 și 2021) și Biserica Reformată (2002, 2008, 2015 și 2022).

 

Comentarii

comentarii