Acasă Actualitate Întâlnire pașnică în fața Catedralei din Timișoara

Întâlnire pașnică în fața Catedralei din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un grup de membri și susținători ai AUR s-au întâlnit duminică în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara.  După ce au participat la Sfânta Liturghie, timișorenii sau recules câteva minute în fața catedralei și s-au rugat pentru România și pentru ca românii să treacă cu bine peste situația dificilă în care se află țara.

Susținători AUR au mers apoi la secția de votare nr 4, de la Colegiul Emanuil Ungureanu, și la secția nr3, de la Colegiul Carmen Silva, pentru a-și exprima nemulțumirea pentru anularea alegerilor programate inițial pentru această duminică. Aceștia au purtat mesaje “Opriți dictatura. Deschideți secțiile de votare pentru români” și “Iohanis, destul. România romanilor, nu a dictatorilor”.

Oamenii au aprins candele în memoria celor care au murit la Revoluție. După vizitarea celor doua secții de votare, care erau, desigur, închise, membrii Aur au plecat spre Prefectură, unde au aprins alte candele. Printre cei care au participat la protest s au aflat și parlamentarul Titi Stoica, cât și consilierul local Ilie Sârbu.

 

Comentarii

comentarii