Acasă Actualitate Întâlnirea tinerilor ortodocşi români din Ungaria

Întâlnirea tinerilor ortodocşi români din Ungaria

DISTRIBUIȚI

Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat la întâlnirea populară a tinerilor ortodocşi români din Ungaria, săptămâna aceasta, consulatul sprijinind organizarea acestei manifestări.

Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie, oficiată în catedrala istorică „Sf. Nicolae” din Gyula, de către preoţii Teodor Marc, parohul catedralei şi Petru Puşcaş, parohul Bisericii „Sf. Parascheva” din Gyula.

Reuniunea a fost organizată de către Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei (EORU) și a avut ca scop consolidarea  legăturii între tinerii din comunitatea românilor din Ungaria cu Biserica Ortodoxă, dar și pentru a crea noi legături identitare între românii dintr-o parte și alta a graniței.

La activități au participat tineri şi credincioşi din Ungaria şi România, printre care lideri ai comunităţii româneşti din Ungaria, profesori şi elevi de la şcolile unde învaţă copiii românilor din Ungaria, medici, elevi, studenţi ş.a. Mai mulţi artişti populari din jud. Bihor, Arad şi Maramureş au interpretat cântări religioase, dar şi muzică populară românească. După slujba religioasă, participanții au fost invitați la o agapă comună în curtea „Campingului Marc” din Gyula, proprietate a Mariei Marc, etnic român din localitate – a informat Consulatul României la Gyula, Ungaria.

 

 

Comentarii

comentarii