Acasă Actualitate Interviu cu Raul Șandor, doctorul care aduce la Medici’s Timișoara metode moderne...

Interviu cu Raul Șandor, doctorul care aduce la Medici’s Timișoara metode moderne de tratament a patologiei venoase

DISTRIBUIȚI

Raul Șandor este specialist de chirurgie vasculară din Cluj, colaborator al clinicilor Medici’s din Timișoara. Acesta explică pentru Ziua de Vest, în cadrul unui interviu, care ar fi problemele de circulație venoasă cele mai frecvente, cum apar acestea, cum pot fi prevenite, dar și care ar fi tratamentele pe care le recomandă.

ZdV: Care este situația problemelor de sănătate, din perspectiva circulației venoase acum, comparativ cu două – trei decenii în urmă, ținând cont de multiplele schimbări în alimentație, stil de viață, etc.? 

RȘ: Lumea s-a schimbat în ultimele decenii și, odată cu ea, și incidența patologiei venoase.

Insuficiența venoasă cronică este o patologie de etiologie multifactorială, iar acești factori țin foarte mult de stilul nostru de viață. În primul rând, alimentația, care este mult mai bazată pe alimente procesate, bogate în zahăr, sare și grăsimi. De asemenea, putem observa faptul că a crescut numărul persoanelor sedentare, supraponderale, care se plâng frecvent de edem și durere la nivelul membrelor inferioare. Din păcate, sedentarismul favorizează creșterea în greutate, respectiv obezitatea, care sunt factori de risc importanți în apariția bolii varicoase. Fumatul este un alt factor de risc important in patologia vasculară, iar numărul fumătorilor atinge cifre alarmante, deoarece trebuie să luam în calcul și fumătorii pasivi. Acestea sunt doar câteva exemple de schimbări care mă îngrijorează la momentul actual.  

Adevărul este că nu mai avem timp să facem mișcare, să ne hidratăm sau să ne alimentăm corect sau pur și simplu nu facem din asta o prioritate, omițând  importanța acestor lucruri, aparent banale, dar cu rol crucial în sănătatea organismului nostru. 

Toate acestea, combinate cu un teren genetic predispozant, cu vârsta înaintată  și cu apariția unor stări fiziologice precum sarcina, pot duce la consecințe grave din punct de vedere vascular, uneori catastrofale.  

Studiile actuale au arătat o prevalență de până la 40 % în cazul femeilor și până la 17% în cazul bărbaților a insuficienței venoase cronice. Dacă mergem mai departe și ne referim la boala varicoasă, situația este și mai sumbră, prevalența fiind de 73% în cazul femeilor și de până la 56 % în cazul bărbaților.  

Într-o notă mai optimista, însă, vestea buna este că și tehnicile de tratament au evoluat, iar acest lucru ne permite să ținem pasul și să prezentăm pacienților opțiuni de tratament avantajoase, minim invazive și personalizate.  

Ce ar trebui să știm, în plus, pentru realizarea unei bune prevenții, când tot mai multă lume se plânge în privința tematicii?

Cheia evitării simptomelor neplăcute și a complicațiilor stă în prevenție. Acest lucru îl putem face simplu, prin mici modificări în stilul de viață, iar aici mă refer la o hidratare corespunzătoare, asta însemnând 2 – 2,5 litri de lichide pe zi; cel puțin o jumătate de oră de mișcare pe zi, incluzând mult subestimatul mers pe jos, care pe lângă faptul că ne tonifică musculatura membrelor inferioare,  scade și nivelul stresului prin eliberarea de endorfine, ajutându-ne astfel să atingem rapid o stare de bine; schimbările în alimentație, începând prin evitarea grăsimilor și a zaharurilor, dar și a exceselor alimentare. Mâncând mult și prost, ne vom simți mai rău, mai obosiți, vom face mai puțină mișcare și astfel vom intra într-un cerc vicios din care se iese foarte greu.  

Pentru fumători, desigur, recomand renunțarea la fumat. Nu este imposibil și nu ezitați să cereți ajutor atunci când este nevoie.  

Pentru cei care duc un stil de viața sedentar, chiar și atunci când suntem la birou, la fiecare oră ar fi necesar minim 10-15 minute de mișcare: să ne ridicăm de pe scaun și să ne dezmorțim. Pentru cei pasionați de mișcare, încurajez practicarea sportului de orice fel, dar in special a înotului, ciclismului, hikingului și mai puțin mersul la sală și ridicatul de greutăți.

Ciorapii compresivi, suplimente alimentare cu vitamina C și bioflavonoide, exerciții pentru circulația venoasă și alte metode vor putea fi descoperite și personalizate pentru fiecare pacient în cadrul unui consult de chirurgie vasculară. 

Care sunt cele mai performante metode pe care le folosiți pentru remedierea problemelor de circulație venoasă?  

Referitor la tratamentul bolii varicoase, există mai multe metode, fiecare trebuie explicată în parte. Împreună cu medicul, pacientul va alege metoda potrivită și adaptată lui, deoarece nu există doar boala, există și pacientul bolnav.
Unul dintre tratamentele mele preferate este tratamentul varicelor cu laser endovenos, care are ca scop sigilarea definitivă a venei safene cu ajutorul fasciculului LASER. Aceasta metodă presupune introducerea unei sonde în interiorul venei, sub ghidaj ecografic, și închiderea venei afectate din centimetru in centimetru. Această metoda prezinta multiple avantaje, precum: timpul scurt de recuperare, nu necesită spitalizare și repaus la pat, astfel încât pacientul se va putea întoarce acasă la scurt timp după terminarea intervenției; intervenția se realizează în anestezie locală, ceea ce va scădea semnificativ riscul de complicații și va creste confortul pacientului, care se va putea mobiliza imediat după intervenție; și, nu în ultimul rând, un risc scăzut de recidive, în comparație cu alte proceduri. Mai mult decât atât, din punct de vedere estetic, rezultatele sunt uimitoare, nu mai avem cicatricile inestetice, nici leziunile nervoase care apar în urma tratamentului clasic.  

O multitudine de studii susțin aceste afirmații si mulți pacienți mulțumiți pot confirma. 

Pentru pacienții cu vene varicoase mici, vene reticulare și venectazii, există  scleroterapia care presupune injectarea acestora cu un agent sclerozant și închiderea lor chimică, cu rezultate estetice absolut uimitoare.  

De fiecare data sunt foarte atent la pacient, la antecedentele personale patologice și heredocolaterale, pentru a putea să-i ofer tratamentul cel mai potrivit.  

Care este beneficiul colaborării cu MEDICIS, din perspectiva aparaturii și a standardelor unui act medical performant? 

Clinica Medicis, pe lângă faptul că oferă un standard ridicat de îngrijire, reușește să pună la dispoziția pacientului terapii vestice, la prețuri competitive. Din prima clipă în care am intrat în clinică am simțit că este altceva, vibe-ul este unul minunat, academic și profesionist, un loc unde îmi pot practica cu drag meseria, fără teama lipsurilor, fără frustrări, fără griji pentru mine sau pentru pacient și cu mare atenție la detalii. Mă bucur mult că prin intermediul lor am ajuns să aduc metodele mele de tratament moderne și în Timișoara. Nu văd niciun alt loc care să acomodeze mai bine această tranziție a mea, care să ofere o calitate a serviciului medical la superlativ, așa cum o fac ei. Colectivul este unul minunat, iar colaborarea va fi cu siguranță una fructuoasă și de lungă durată.  

Ce credeți că ar trebui modificat în educația sanitară a românilor?

În primul rând, pot spune cu regret că nu avem o cultură a prevenției și câteodată nu ne prezentăm la medic când e imperios necesar. Întotdeauna prioritizăm alte lucruri și ajungem să ne punem sănătatea pe un plan secund. Trebuie să realizăm însă că acest lucru poate avea consecințe grave. Foarte mulți pacienți se prezintă doar după instalarea complicațiilor sau într-un stadiu avansat al bolii. O soluție ar fi ca sistemul educațional să sublinieze importanța controalelor medicale periodice, încă din gimnaziu, pentru ca mai apoi asigurările de sănătate și medicul de familie să aplice metodele de screening  pentru a depista și monitoriza pacienții cu risc, deoarece întotdeauna este mai ușor să previi decât să tratezi. 

Comentarii

comentarii