Mă refer, firește, la un război direct. Nu prin procură, ca până acum. Sub multe aspecte, lucrurile se precipită în această direcție. Oficiali de rang înalt ai Statelor Unite estimează că NATO va face față cu succes unui conflict deschis cu Federația Rusă. Tot ce se poate. Dar România, prinsă la mijloc, ar putea ieși zdrobită. Cel puțin pentru început.
Niciodată până acum o navă de război americană de importanța celei care a intrat în aceast săptămână în apele Mării Negre nu s-a mai aflat atât de aproape de dispozitivele militare ale Federației Ruse. Este un semn. Alt semn sunt afirmațiile de o duritate extremă ale oficialilor militari de la Washington. Un alt semn, al treilea, este decizia unor state NATO de a dizloca pe flancul sud-estic, inclusiv în România, noi corpuri de luptă. Al patrulea semn ni-l oferă chiar vizita de ieri a lui Volodimir Zelenski la Londra. Și modul în care este primit de Parlamentul Marii Britanii. Și nu mai insist, pentru că lista ar putea fi nesfârșită.
Această parte a Europei, în mentalul cetățeanului american, care nu prea înțelege cum e cu globalismul și nici cu globalizarea, este foarte departe de Washington. Și așa și stau lucrurile. Cu singura condiție ca războiul să rămână clasic, indiferent dacă este purtat sau nu cu mijloace ultramoderne. Dacă însă nu va fi un război clasic, atunci distanța dintre Moscova și Washington e milimetrică. Dar să fim optimiști. Să susținem, cel puțin de dragul demonstrației, ipoteza unui război direct între Statele NATO și Federația Rusă, declanșat pentru început pe teritoriul Ucrainei. Doar pentru început. Pentru că, într-o asemenea ipoteză, teatrul de război se va extinde cu repeziciune. Atât spre est, cât și spre vest. Un asemenea război este cu neputință să nu vizeze teritoriul și în special infrastructura Federației Ruse. Sau teritoriul și infrastructura statelor din estul Europei. Într-o asemenea ipoteză, o eventuală contraofensivă va viza cu certitudine și în primul rând România și Polonia. Polonezii și-au asumat acest risc cu un curaj și cu o hotărâre pe care le-au dovedit și în al Doilea Război Mondial. Dar românii? Sunt conducătorii de la București pregătiți pentru a-și asuma o asemenea responsabilite? Sunt conștienți de ea? Și cetățenii ce spun? Vor să lupte sau să se predea? I-a întrebat cineva ceva?
Ar trebui să luăm în calcul cât mai repede cu putință un asemenea scenariu, pe care nu ni-l dorim, dar pe care nu noi îl hotărâm. Este necesară o dezbatere nu numai parlamentară, ci și națională pe această temă.
