Acasă Cultura Între ochi şi infinit – expoziţie de fotografie astronimică

Între ochi şi infinit – expoziţie de fotografie astronimică

DISTRIBUIȚI

Cum 2009 este Anul Internaţional al Astronomiei, iar săptămâna 4-10 octombrie este, şi ea, Săptămâna Mondială a Spaţiului, librăria Cărtureşti din Iulius Mall găzduieşte, în perioada 5-29 octombrie expoziţia de fotografie astronomică „Între ochi şi infinit”, semnată de Alex Conu şi Cristina Ţinta. Astrofotografia a început să aibă din ce în ce mai multi adepţi şi la noi, mai ales după ce camerele digitale au devenit accesibile oricui. Tocmai pentru a încuraja astrofotografia romanească, expoziţia are, pe lângă Alex Conu şi Cristina Ţinta, doi invitaţi care îşi vor expune fiecare câte o fotografie: Mihai Curtaşu, astrofotograf încercat, şi Andrei Zincenco, care debutează în acest domeniu. “Am vrea ca în urma expoziţiei cât mai multă lume să conştientizeze că deasupra noastră se află o lume aparte, iar, atunci când ies din casă, să se uite mai întâi în sus şi să nu-şi păstreze privirea în betonul trotuarului”, spun Alex şi Cristina. “Multă lume îşi imaginează că pentru astrofotografii reuşite e nevoie de un portbagaj de scule. Nu neg asta, acel portbagaj de scule e foarte util când avansăm în astrofotografie, dar se pot face fotografii extrem de spectaculoase folosind doar o camera digitală simplă şi un trepied”, explică Alex. Imaginile astfel obţinute sunt apoi postprocesate în soft-uri specifice de editare a imaginilor astronomice. Expoziţia “De la ochi la infinit” cuprinde fotografii din domenii variate ale astrofotografiei, de la imagini pe care le poate realiza oricine cu o camera foto obişnuită şi un trepied, dar şi astrofotografie avansată unde e nevoie de instrumente specifice. Veţi găsi fotografii cu nebuloase, comete, meteori, eclipse de Soare şi de Lună, galaxii, dar şi peisaje nocturne. Luni seara, de la ora 19, în librăria Cărtureşti va avea loc vernisajul expoziţiei, o întâlnire la care veţi putea afla cum se naşte o fotografie astronomică, ce minunăţii astronomice ce scapă ochiului poate surprinde un aparat foto obişnuit şi multe altele, împreună cu artiştii şi dl. Virgiliu Pop, cercetător la Agenţia Spaţială Română şi codirector pentru educaţie la World Space Week Association.

Comentarii

comentarii