Acasă Actualitate Învățământul superior din România (Timișoara) este competitiv în noul spațiu european al...

Învățământul superior din România (Timișoara) este competitiv în noul spațiu european al educației?

268
DISTRIBUIȚI

Conferința națională dedicată viitorului învățământului superior din România „Învățământul superior din România, competitiv în noul Spațiu European al Educației” are loc, în perioada 26-28 mai 2021, la care participă reprezentanții studenților din Timișoara, alături de colegii lor de la toate centrele studențești din România.

Evenimentul este organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor și sub egida proiectului „România Educată”.

Contextul pandemic a ridicat numeroase semne de întrebare privind funcționarea învățământului superior, cu studenți puși în numeroase dificultăți personale, financiare, educaționale sau psihologice, iar pe absolvenți în postura de a nu-și găsi un loc de muncă.

De asemenea, este reanalizat modul în care sunt pregătiți tinerii formați prin educație terțiară pentru societatea viitorului. Concomitent, perioada de pandemie s-a suprapus cu definirea priorităților europene în materia educației. Asumate de statul român, lipsa unor măsuri clare și de profunzime ne vor aduce un rezultat întâlnit, din nefericire, în mai multe cazuri – neatingerea țintelor propuse.

Fie că vorbim de echitatea învățământului superior, de adecvarea competențelor formate la nevoile studenților sau de valorile transmise acestora, în lipsa unor acțiuni ferme și instituționale, ele vor rămâne un deziderat amintit în strategii. Situația relevată de diferite statistici privind situația învățământului superior este inacceptabilă în mai multe domenii, precum necorelarea dintre competențe și nevoile pieței muncii, accesul persoanelor din categorii dezavantajate, problemele financiare ale studenților sau încrederea lor în obținerea unui loc de muncă.

Dorind să pună în atenția actorilor relevanți toate aceste probleme, precum și nevoia de a iniția reformele necesare pentru a atinge prioritățile europene, în perioada 26-28 mai 2021, ANOSR organizează conferința ce reunește atât actori din sistemul educațional românesc, cât și cel european, de la studenți la autorități publice și cadre didactice.

Conferința cuprinde o serie de 16 ateliere la care vor participa cele mai importante categorii sociale din sistemul de învățământ superior – studenții și cadrele didactice, fiind invitați Profesorii Bologna, acele cadre didactice premiate de ANOSR în singurul program național de apreciere a performanței didactice a cadrelor didactice universitare, la nominalizarea oricărui student din România, pentru că au dovedit promovarea unui învățământ de calitate, centrat pe student.

Printre temele abordate în ateliere, ale căror concluzii vor fi prezentate în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Galei Profesorului Bologna, se numără „Viitorul Alianțelor de Universități Europene și impactul lor în rândul comunității universitare”, „Angajabilitatea studenților: care este măsura colaborării dintre universități și piața muncii și cum punem în centru studenții?”, „Fenomenul Brain Drain sau cum asigurăm circulația creierelor înspre România”, „Cum arată universitatea inovativă a viitorului?” sau Dimensiunea socială a educației. 

La deschiderea conferinței au participat reprezentanți din partea următoarelor autorități și instituții: Administrația Prezidențială, Ministerul Educației (ME), Reprezentanța Comisiei Europene în România, Organizația Europeană a Studenților (European Students’ Union, ESU), Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), Consiliul Național de Statistică și Prognoză în Învățământul Superior (CNSPIS), Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” (Federația ALMA MATER) și Agenția Națională pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației si Formării Profesionale (ANPCDEFP).

 

 

Comentarii

comentarii