Ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Timiș, au desfășurat, în data de 9 mai 2024, două activități de educație pentru promovarea integrității, cu cetățeni prezenți la festivitățile organizate la Muzeul Satului Bănățean, cu ocazia Zilei Europei.
Pe parcursul activităților, au fost prezentate informații referitoare la competențele DGA, atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, precum și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție.
De asemenea, persoanelor participante la activitate li s-a comunicat numărul de call center anticorupție 0800.806.806, cât și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Timiș si adresa structurii din municipiul Timișoara, str. C.D. Loga, nr. 20, unde orice cetățean poate semnala faptele de corupție săvârșite de lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne.
La nivelul județului Timiș, eventualele sesizări pot fi formulate la numărul de telefon/fax al Serviciului Județean Anticorupție Timiș – 0256.220.330, la sediul serviciului din municipiul Timișoara, Bd. C.D. Loga, nr. 20, și prin email la adresa timis.dga@mai.gov.ro.