Acasă Economic Investiţie de peste 1 milion de dolari, la Timişoara, a Fondului de...

Investiţie de peste 1 milion de dolari, la Timişoara, a Fondului de Investiţii Cazah-Român

DISTRIBUIȚI

Fondul de Investiţii Cazah-Român a deschis marţi o benzinărie Rompetrol, pe Calea Lugojului, la ieşirea din Timişoara spre Lugoj, investiţia fiind de peste 1 milion de dolari americani.

“Înfiinţat la finele lui octombrie 2018, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român reprezintă un parteneriat strategic pentru dezvoltarea sectorului energetic din România, cei doi acţionari ai acestuia fiind Ministerul Energiei prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie şi Grupul KMG Internaţional. Cu o durată de 7 ani, fondul kazah – român are un nivelul investiţional estimat de aproximativ 1 miliard USD. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România. Prin eforturile susţinute ale celor doi unici acţionari am reuşit să operăm în prezent 20 de benzinării (…)”, a declarat la inaugurarea obiectivului Iskander  Abdibaitov, director general al FIEKR.

KMG Internaţional este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, desfăşurând operaţiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail şi trading pe 11 pieţe internaţionale. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, rafinăria Vega Ploieşti – cea mai longevivă unitate de profil în

funcţiune (1905) şi unicul producător de bitum şi hexan, singurul producător de polimeri, dar şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor sub brandul Rompetrol.

Comentarii

comentarii